Organizatii din toate colturile tarii, nominalizati-va voluntarii!

Pro Vobis – Centrul National de Voluntariat va invita sa propuneti un portret de voluntar de colectie pentru editia a doua a publicatiei PORTRET DE VOLUNTAR.

Datorita succesului pe care aceasta publicatie l-a avut anul trecut, a reactiilor primite si datorita faptului ca acesta s-a dovedit un mijloc foarte util pentru promovarea voluntariatului, reflectarea activitatilor pe care le realizeaza in mod curent voluntarii, cat si pentru recunoasterea meritelor acestora, Pro Vobis a decis sa publice editia a doua a publicatiei. ”Portret de Voluntar” isi propune sa surprinda diversitatea voluntarilor si a activitatilor pe care acestia le desfasoara. Brosura va cuprinde anul acesta 30 de portrete care ilustreaza cat mai complet diversitatea oamenilor si a faptelor acestora!

Publicatia va fi disponibila atat in format electronic, cat si pe hartie, atat in limba romana cat si in versiunea engleza. Pentru a viziona editia din 2007 click aici. Daca lucrati cu voluntari dedicati muncii lor, pe care doriti sa ii rasplatiti in mod public pentru eforturile pe care le-au depus in sau prin intermediul organizatiei dvs., va invitam sa folositi aceasta oportunitate pentru a-i nominaliza sa apara in paginile acestei brosuri.

Tot ceea ce trebuie sa faceti este sa descarcati aici fisa de nominalizare, sa o completati si apoi sa ne-o trimiteti impreuna cu 2 fotografii ale persoanei propuse (o poza tip portret si alta care sa reflecte activitatea de voluntariat) la adresa de e-mail voluntar@provobis.ro, pana in data de vineri 7 noiembrie 2008 (persoana de contact Corina Ardelean, coordonator voluntari).

Publicatia va fi lansata cu ocazia Zilei Internationale a Voluntarilor – 5 decembrie 2008 si va fi difuzata la organizatii si institutii din intreaga tara.Nota: Nu vor fi acceptate nominalizari ale unor grupuri de voluntari, ci doar nominalizari individuale. De asemenea, voluntarii care au fost inclusi in prima editie a acestei brosuri nu vor mai putea figura in editia din acest an.

Conferinta Nationala ”Voluntariatul: „Competente si validare”

Pro Vobis va invita sa participati la Conferinta Nationala ”Voluntariatul: Competente si validare, care va avea loc la Cluj-Napoca in perioada 2-4 octombrie 2008. Conferinta este organizata in parteneriat cu Centrul pentru Studiul Democratiei (CSD) din cadrul facultatii de Stiinte Politice, Administrative si ale Comunicarii a Universitatii Babes-Bolyai.

Conferinta din acest an va invita la dezbaterea unei teme importante pentru miscarea de voluntariat din Romania: competentele dobandite in cadrul activitatii de voluntariat si procesul prin care acestea pot fi validate. Regasim din ce in ce mai des voluntariatul in dezbaterile din spatiul public, nu de putine ori in contextul educatiei nonformale si al capacitatii acestei activitati de a ajuta la dobandirea unor deprinderi şi competente. In acelasi timp insa, activitatile de voluntariat sunt mai mult sau mai putin recunoscute in cadrul procesului formal de educatie sau ca experienta profesionala, actuala legislatie in domeniu fiind destul de superficiala cu privire la competentele dobandite prin voluntariat si modul in care acestea pot fi recunoscute si/sau validate. Participantii vor avea ocazia sa discute cu specialisti din domeniul educatiei şi al resurselor umane despre competentele dobandite in cadrul activitatii de voluntariat si posibilitatea de validare a acestora, precum si sa afle informatii despre procese de validare utilizate in diferite tari europene.

Rezultatul conferintei va fi o declaratie care va reuni argumentele pro si contra validarii competentelor dobandite prin voluntariat, alaturi de o lista a competentelor generale pe care o persoana le poate dobandi prin derularea activitatilor de voluntariat si sugestii cu privire la un posibil proces de validare a acestor competente.

Descarca formularul de inscriere si agenda provizorie.

Training internaţional in „Managementul Voluntarilor”

Pro Vobis a susţinut un training internaţional pe tema managementului voluntarilor, în perioada 21 – 28 iulie 2008, la Geoagiu. Partenerii Pro Vobis au fost organizaţii neguvernamentale din Lituania, Olanda, Portugalia, Letonia, Grecia şi România, care s-au implicat în pregătirea şi implementarea proiectului.

Pe parcursul celor 6 zile de training, 21 de participanţi din aceste ţări au avut ocazia să cunoască o nouă abordare asupra întregului proces de management  al voluntarilor, să participe activ la dezbateri pe tema voluntariatului, să afle mai mult despre diversitatea culturală şi să propună idei ale unor viitoare proiecte în parteneriat. Formatul în care a fost livrat acest curs a urmărit atât transmiterea informaţiei specife de management al voluntarilor, cât şi familiarizarea participanţilor cu o serie de metode care, o dată preluate, pot fi adaptate contextului lor local şi utilizate de aceştia în activitatea de coordonatori de voluntari. Întregul training s-a bazat pe metode de educaţie nonformală: jocuri, jocuri de rol, ateliere, exerciţii de formare a echipelor şi muncă în echipă etc. O altă componentă importantă a proiectului a fost încurajarea comunicării interculturale, care s-a concretizat printr-o serie de activităţi specifice.

Proiectul „Managementul Voluntarilor” a fost susţinut de Comisia Europeană prin Programul Tinetet în Acţiune.

Primul pas de succes catre declararea anului 2011 drept Anul European al Voluntariatului

In data de 15 iulie 2008 Parlamentul European a adoptat cu 454 de semnaturi o declaratie prin care solicita Comisiei Europene declararea anului 2011 drept Anul European al Voluntariatului. Apelul este sustinut atat de alte institutii europene, cat si de 17 retele europene de organizatii care lucreaza cu voluntari.

Initiativa, coordonata de Centrul European de Voluntariat, doreste sa aduca voluntariatul in randul prioritatilor de pe agenda europeana si elaborarea unei politici coerente de incurajare si sprijinire a dezvoltarii voluntariatului, atat la nivelul UE, cat si la nivelul statelor membre. In sprijinul initiativei vin datele existente la nivel european, potrivit carora 3 din 10 europeni sunt voluntari si 80% din populatia UE considera implicarea activa in viata sociala drept cruciala pentru democratie.

Pro Vobis – Centrul National de Voluntariat din Romania a participat, alaturi de alte organizatii similare din Europa, la efortul de atragere a sprijinului europarlamentarilor pentru aceasta declaratie. Astfel, 22 dintre cei 35 de europarlamentari romani au semnat declaratia adoptata de catre Parlamentul European, situand Romania in randul tarilor care au spijinit initiativa cu semnaturile a mai mult de jumatate dintre reprezentantii in Parlamentul European. Vizioneazacomunicatul de presa lansat la Bruxelles si situatia semnaturilor in statele membre.

”Rămâi activ! Fii voluntar!”: Schimburi internaţionale de voluntari pentru vârstnici

Pro Vobis, în parteneriat cu Centrul Regional de Voluntariat Roma (SPES) şi Centrul European de Voluntariat (CEV), anunţă lansarea proiectului internaţional “Rămâi activ! Fii voluntar!”, dedicat voluntariatului la vârsta a treia. Proiectul are ca scop promovarea implicării active a persoanelor vârstnice (de peste 55 de ani) ca voluntari în activităţi de interes general pentru comunitate.

Activităţile propuse în cadrul proiectului includ: promovarea participării persoanelor vârstnice în activităţi de voluntariat şi un program de schimb internaţional de voluntari între cele 5 ţări participante la proiect (Ungaria, Italia, România, Slovacia, Slovenia). În total se vor derula 32 de schimburi în care vor fi implicate un număr de 100 de voluntari persoane vârstnice. Concret, schimburile de voluntari vor consta în şederi pe termen scurt în ţările partenere, în care voluntarii vârstnici vor fi găzduiţi de către organizaţii neguvernamentale unde vor desfăşura activităţi de voluntariat alaturi de voluntari vârstnici din ţările gazdă. La întoarcerea în ţară, voluntarii vârstnici, deveniţi acum promotori ai voluntariatului, vor avea ocazia să pună în practică abilităţile dobândite în aceste schimburi internaţionale, prin implementarea de mici proiecte de voluntariat susţinute cu fonduri din bugetul proiectului.

Persoanele interesate sunt rugate să se adreseze Centrului National de Voluntariat Pro Vobis, tel. 0264-412 897.

Contact

provobis@provobis.ro Tel./Fax: 004-0264-412 897 Program: 09:00-17:00 Cluj-Napoca | Romania

Afilieri