Meeting Point
Proiectul „Meeting Point” este un parteneriat strategic dintre trei organizații, V.I.A.C. – Institutul pentru sprijin și dezvoltarea tinerilor din Slovacia, organizația Plan B din Cehia și organizația Pro Vobis – Centrul National de Resurse pentru Voluntariat din România.
Obiectivul principal al proiectului este de a contribui la recunoașterea pe piața muncii a abilităților pe care tinerii le câștigă prin voluntariat, prin conectarea voluntarilor, a mediului de business și a organizațiilor din sectorul neguvernamental.
Afla mai multeObiectivele Globale – Ce trebuie să știi?
Vă invităm la un curs de două zile și jumătate în care să explorăm împreună moduri în care putem contribui la îndeplinirea obiectivelor cuprinse în Agenda 2030 asumată de toate statele membre ONU.
Ne vom împrieteni cu toate conceptele teoretice din domeniul obiectivelor globale, punând accentul pe locuirea decentă. Vom descoperi elementele planificării unui eveniment de succes și vom urma pașii din managementul voluntarilor, pentru a-i putea aduce și pe alții mai aproape de misiunea noastră.
Afla mai multeVoluntar în Europa – Kalamata, Grecia
Denumirea proiectului: Bottles2Boats
Localitatea desfășurării stagiului de voluntariat: Kalamata, Grecia
Perioada stagiului de voluntariat: 21 octombrie 2019 -21 noiembrie 2019
Căutam 2 voluntari dornici să se aventureze pentru o perioadă de 1 lună într-un stagiu de voluntariat de scurtă durată, în orășelul mediteranean Kalamata.
Proiectul Bottles2Boats adresează o problemă care are impact la nivel global – utilizarea în mod excesiv a plasticului – și își propune conștientizarea și educarea tinerei generații asupra acestei problematici. Pornind de la conceptul de „reusing”, pe baza unei metode de reciclare inovative, voluntarii vor contribui la procesul de transformare a sticlelor de plastic în ambarcațiuni maritime, care să corespundă normelor și specificațiilor federației de navigație.
Voluntar în Europa – Triberg, Germania
Titlul proiectului: St.Antonius Project
Localitatea desfășurării stagiului: Triberg, Germania
Perioada stagiului: 10 luni,începând cu Octombrie/Noiembrie 2019
Organizația coordonatoare: Sozialwerk Schwarzwald
St. Antonius este un centru coordonat de asociația Sozialwerk Schwarzwald și fondat de primăria Triberg pentru a păstra seniorii în inima orașului, unde pot fi vizitați mai ușor de către rude. Motto-ul instituției este „Îngrijirea seniorilor – cu demnitate”. Angajații centrului formează o echipă internațională, în care voluntarii EVS/ESC, cu ideile și energia pe care le aduc, se vor potrivi de minune.
Afla mai multeDespre anul meu de EVS
Aflându-mă aici, în fața documentului alb, mă întrebam cum aș putea vreodată să exprim în cuvinte ce a însemnat EVS sau Serviciul European de Voluntariat pentru mine- o experiență UNICĂ pentru fiecare în parte. Așadar, cititorule, îmi voi da toată silința ca acum, la aproape câteva luni de la încheierea proiectului, să surprind cât mai bine ce s-a întâmplat pe parcursul acelui an pe care l-am petrecut în Polonia. Iar la final, voi fi fericită dacă am reușit să te fac măcar curios, dacă nu chiar interesat să-ți creezi propriile tale amintiri și întâmplări EVS.
Afla mai multe