Echipa din spatele campaniei Căutăm Super-Eroi

Deja știm cu toții, în martie a început nebunia și toate organizațiile s-au întrebat ce e de făcut, cum va fi afectată activitatea lor, ce pot păstra și ce trebuie să schimbe. Echipele s-au întrebat cum vor lucra de acasă și au trecut prin stări tot mai variate, de la nedumerire și haos, la energie debordantă, planuri mărețe, reorganizare, eficiență, oboseală și chiar epuizare și apoi, reconstruirea energiei.

Noi nu am făcut excepție de la acest proces în echipa Pro Vobis. Cam așa putem descrie cele 2 luni ale stării de urgență pentru noi, cele 5 “fete cucuiete” – Diana, Mădă, Patri, Alina și Corina. Dar credeți că am pus pauză? Nicidecum, în martie am lucrat intens să ne dezmeticim, încercând să stabilim ce putem face noi, din rolul nostru de Centru Național de Resurse pentru Voluntariat, cum putem să ne deservim misiunea pe timp de criză, având multe din activitățile din proiecte suspendate. Una din decizii a fost să gândim o serie de 4 ghiduri prietenoase pentru colegii din sectorul de voluntariat – organizații, instituții și voluntari deopotrivă. Suntem mândre de ce a ieșit – le puteți răsfoi aici: Ghid de implicare a voluntarilor  / Ghid de acțiune pentru voluntari  /  Voluntar oricând, oriunde / Ține-ți echipa aproape.

Dar marea întrebare pe timp de criză era – “Ce ne facem cu SNV-ul?”. Evenimentul nostru de tradiție, punctul culminant al fiecărei primăveri, care concentra atenția și energia echipei în fiecare lună mai – avea agățat de el un mare semn de întrebare. Ne-am dat seama repede că nu avem de ales și trebuie să îl amânăm. Și totuși, perioada 11-17 mai fusese dedicată în calendarele noastre și ale partenerilor locali tradiționali ai SNV pentru celebrarea și recunoașterea voluntarilor. Așa era și în mințile noastre, încrustat acolo. Am simțit că nu putem lăsa săptămâna să treacă pur și simplu. Așa că cel mai firesc a fost să gândim o campanie prin care să prezentăm și altora tot ce aflasem deja că se întâmplă – tot voluntariatul care a “înflorit” pe timp de criză, tot ce ne impresionase atât de mult.

Așa s-a născut ideea campaniei Căutăm Super-Eroi, care a crescut organic, aducând povești și experiențe tot mai captivante, mai pline de candoare sau de o forță de mobilizare fantastică. Campania asta ne-a transformat pe noi în “jurnaliste sub acoperire” – fără vreo experiență prea amplă de comunicare, PR sau media, dar cu o pasiune uriașă pentru a reflecta voluntariatul și efectele lui. Am pornit cu gândul că vom strânge poate 7 povești de voluntari, din domenii diferite și poate tot atâtea exemple de programe de voluntariat de succes, care au trecut peste greutățile clipei, peste lipsa de resurse, peste agitația generală, menținând totuși un mod de lucru profesionist cu voluntarii. Știam deja de multe din ele și am simțit că rolul nostru este să spunem aceste povești, să le reunim sub umbrela SNV.

Mai mult, am vrut să dăm o notă specială acestor povești și crâmpeie de trăiri voluntărești, să le dăm culoare, așa încât am apelat la 2 ilustratoare dragi nouă – Alisia Damian-Coantă și Andreea Buzec – le-am prezentat ideea, și faptul că am vrea să le oferim în schimb voluntarilor câte o mică apreciere simbolică pentru munca lor – o ilustrație inspirată chiar din cuvintele lor. Cele două DA-uri au venit mai repede decât ne așteptam. Alisia și Andreea au acceptat să fie voluntare la rândul lor – și să creeze ilustrațiile, punându-și fiecare amprenta artistică și trecând mărturiile voluntarilor prin filtrul lor creativ, transpunând în imagini zilele lor de activitate și super-puterile lor. Nici nu știam prea bine la început cât vor avea ele de muncă, pentru că nu aveam imaginea răspunsurilor pe care le vom primi. Dar ele au acceptat incertitudinea și ne-au fost alături exemplar – vă mulțumim din suflet!

De la final de aprilie au început să sosească istorisiri, testimoniale, gânduri și recomandări de oameni care s-au implicat în acțiuni de voluntariat ca răspuns la criză. De la 7 voluntari, am ajuns să reflectăm 21. Care mai de care mai special. Cunoașteți-i și voi!! Fiecare din ei e o inspirație!

De la 7 programe de bune practici în planul inițial, câte unul pe zi, am ajuns să avem la finalul săptămânii 13 articole foarte detaliate, despre tot atâtea programe care au dovedit forța voluntarilor și arta coordonatorilor lor. 

Ne-am transformat aproape peste noapte într-o echipă de comunicatori fervenți, prelucrând articole fiecare din noi, realizând interviuri cu liderii programelor, concepând texte de promovare în postări online, încârcând articole pe site, planificând ordinea postărilor, pe măsură ce primeam ilustrațiile de la voluntarele noastre creative, care lucrau și ele pe măsură ce soseau testimoniale. Și consumând desigur litri și litri de cafea, bombardându-ne cu mesaje și telefoane, propuneri și ședințe organizatorice.

Echipa din spatele campaniei Căutăm Super-Eroi, ilustrație – Diana Bere

Diana a fost “the mastermind” din spatele întregii campanii, omul cu ideea și coordonarea, cu viziunea clară despre ce vrem să iasă, dar și “zâna” raportului “Mai puternici împreună”. Mădă a fost la butoanele postărilor în social media, alegând cu atenție mixul cel mai potrivit de cuvinte, aranjând cu atenție și grijă textele și imaginile. Corina e responsabilă de cele mai lungi si detaliate articole, pentru că nu a lasat-o inima să renunțe la nicio informație. Patricia a împânzit grupurile, în căutare de super-eroi, dând sfoară în țară, adunând contacte de organizații, completând informațiile deja colectate. Toate 4 am realizat interviuri cu organizațiile, am promovat chestionarul, căutând să ajungem la cât mai mulți eroi, am făcut “proof-reading” la greu, pigălind cu grijă fiecare textuleț. Alina ne-a ajutat să ne amplificăm comunicarea, menținând relația cu presa – datorită ei, am atras atenția mai multor persoane și prin interviurile radio și TV obținute am reușit să ducem poveștile către mai mulți oameni. Iar Alisia si Andreea au pictat Super-Eroi 🙂

Toate am făcut mai mult de atât. Nu au mai existat alte sarcini, alte proiecte. Timp de 2 săptămâni atenția noastră, discuțiile noastre, abilitățile noastre au fost cu totul îndreptate către Super-Eroi. Am “bibilit” texte, le-am scris și rescris, uneori îngrijorându-ne că e prea mult sau prea puțin, cerând fotografii, detalii în plus, încercând să înțelegem cât mai mult din modul în care s-au organizat voluntarii, procedurile de lucru, arta fină a coordonatorilor în a-i motiva, emoțiile voluntarilor în contact cu beneficiarii, trăind cumva alături de ei experiența pură și intensă a voluntariatului pe timp de criză. Am citit, recitit, reformulat și rafinat peste 80 de pagini de text, am dat fiecare din noi feedback pe zeci de paragrafe, pe fiecare alegere de cuvinte, pe textele postărilor de Facebook, pe cum să fie așezat totul în pagină, ce expresii reflectă mai bine ce vrem să spunem, chiar și unde să fie fiecare virgulă – astfel ca totul să reflecte cât mai bine, cât mai fidel, cât mai deplin, munca uriașă din spatele textelor noastre, energia debordantă a coordonatorilor, implicarea lor neobosită, spiritul lor de leadership și dragul lor de voluntari și de beneficiari deopotrivă, pentru care toți au fost dispuși să se expună riscurilor. Noi am făcut până la urmă o serie de texte, o poveste în imagini și cuvinte, a faptelor bune din realitate, din zeci de comunități, o reflectare a lui “se poate”. Ei însă au făcut totul! Suntem onorați că am putut să vorbim de acești super-eroi!

Pe măsură ce am descoperit noi și noi exemple și povești ce merită spuse, ne-am dat seama că trebuie neapărat să adunăm la un loc datele disponibile, să le reunim într-un raport privind voluntariatul pe timp de criză, să dăm, chiar și parțial, măsura voluntariatului adevărat, de la nivelul comunităților, pornit dintr-o recunoaștere aproape viscerală a responsabilității individuale de a acționa într-o situație de maximă necesitate, în beneficiul direct al celor mai afectați de ea. Din datele strânse de la 78 de organizații doar (până în 15 mai), forța cumulată a voluntarilor e mai mult decât vizibilă – e grăitoare. Dacă vreți să înțelegeți din câteva cifre ce au făcut peste 8200 de voluntari în doar 2 luni, intrați aici.

Vă veți simți parte din acest ÎMPREUNĂ, care ne-a făcut pe toți mai puternici, dar și mai recunoscători. Vă încurajăm să priviți cifrele și să înțelegeți rezultatele, dar apoi să descoperiți și poveștile, mărturiile din spatele cifrelor. De fapt, pe oamenii care le-au făcut posibile. Fiecare din ei este pentru noi un Super-Erou, nu numai sau nu neapărat pentru că faptele lor luate individual sunt ceva nemaiîntâlnit sau ieșit din comun, ci pentru felul în care au știut să realizeze aceste fapte în mod firesc, generos, dintr-un prea-plin de atenție, empatie și dăruire, în condiții total neobișnuite de activitate, de viață, de trăiri interne sau raportare personală la o situație fără precedent pentru noi toți. Iar ei toți împreună sunt pentru noi dovada puterii imense pe care o avem, de a împrăștia și multiplica binele.

Vă mulțumim din inimă, oameni buni!

Echipa Pro Vobis 

Mai puternici împreună

 

Mai puternici împreună by Pro Vobis

Acest raport reunește o serie de date despre Voluntariatul pe timp de criza, într-o primă ediție, pe baza datelor primite de la 78 de organizații, instituții sau grupuri de inițiativă care au fost active încă din 16 martie, pentru combaterea efectelor pandemiei.

Dacă organizația sau inițiativa ta nu a fost inclusă în raport, sau ai și alte rezultate de oferit, completează și tu formularul. Noi vom prelua periodic datele și vom actualiza raportul!

Dacă ai completat deja, bucură-te de testimonialele voluntarilor sau explorează exemplele de bune practici.

(Din) afară spre (a)casă – testimonial Elena Saucă

Ce atitudini te ajută să te ții de ce ai de făcut şi cum s-a schimbat activitatea ta în această perioadă?” – asta m-a întrebat Corina de la Pro Vobis la final de martie. Am decis să împărtăşesc răspunsul şi cu tine, dragă cititorule.

Dacă eşti aici din întâmplare, bun venit, citeşte până la final să vezi unde-ai nimerit! Dacă nu ştii sigur ce vrei să faci în următorul an şi voluntariatul internațional îți sună bine, eşti la locul potrivit, tocmai citeşti un articol despre cum e o experiență ca asta, nu sări peste niciun rând, ai putea să ratezi cea mai faină parte. Şi, nu în ultimul rând, dacă se-ntâmplă să fii şi tu parte din familia scurt numită C.E.S. şi cauți strategii de chemat motivația înapoi în perioada asta, să ştii că s-ar putea să te-nțeleg şi să te-ajut, continuă lectura.

Afla mai multe

Cea mai frumoasă experiență pe care am trăit-o în 2019

Cea mai frumoasă experiență pe care am trăit-o în 2019 a fost cu siguranță proiectul din Grecia la care am participat în toamna acestui an. Trebuie să recunosc că m-am îndrăgostit de Kalamata, orașul în care am locuit timp de o lună de zile, datorită zilelor însorite și energiei pozitive cu care m-a încărcat.

Kalamata este locul potrivit pentru cei care își doresc să se bucure atât de mare cât și de munte, iar iubitorii de fotografie le pot surprinde pe amândouă în același cadru; apusurile de la malul mării pot să spun că m-au lăsat fără cuvinte.
Proiectul Bottles2Boats mi-a atras atenția de la început, pentru că încurajează reciclarea sticlelor de plastic, iar ecologia este una dintre pasiunile mele, de aceea mi-am și dorit să iau parte la proiect. Ideea construirii unei bărci din sticle de plastic mi s-a părut inițial inovatoare, iar în final s-a dovedit a fi și realizabilă.

Împreună cu ceilalți voluntari internaționalo am lucrat intens pentru a reuși să ducem la bun sfârșit proiectul. Bineînțeles că ne-am bucurat de sprijinul coordonatorilor și persoanelor care ne-au îndrumat în ceea ce privește distribuirea pe rețelele de socializare a activităților pe care le desfășuram în fiecare zi, dar și în folosirea substanțelor chimice la îmbinarea părților componente ale bărcii.
Prezentarea proiectului a fost un real succes și ne-am bucurat să vedem cum barca noastră plutește pe mare, în aplauzele tuturor. A fost o surpriză foarte plăcută să aflăm că evenimentul a fost difuzat chiar de televiziunea națională din Grecia, iar Ministrul Mediului ne-a transmis un mesaj prin care ne felicita pentru munca depusă, dar mai ales pentru inițiativa ecologică pe care am avut-o.

Mi-a plăcut foarte mult vizita pe care am făcut-o la o fabrică de ulei de măsline, unde am rămas surprinsă de cât de complex era întregul proces de obținere a acestuia. Am aflat multe lucruri despre beneficiile uleiului de măsline și cu toții am fost curioși și am pus multe întrebări despre acest subiect.
Perioada de voluntariat în Grecia m-a îmbogățit cu momente unice, locuri deosebit de frumoase, oameni primitori și mereu cu zâmbetul pe buze și cu amintiri pe care le voi păstra mereu și la care voi reveni cu drag peste ani. M-am bucurat și m-am încărcat cu energie pozitivă și sunt recunoscătoare că am avut ocazia să fac parte din acest proiect.
Încurajez toți tinerii să aplice pentru un astfel de program, dacă își doresc să își dezvolte capacitatea de a asimila lucruri noi, de a explora o lume nouă și de a se descoperi pe sine cu adevărat.

Cristina Dobrin

voluntar ESC al organizației gazdă K.A.NE- Social Youth Development din Kalamata, Grecia.

Ș-am încălecat pe-o șa…

Sunt Ana Maria și am absolvit Facultatea de Litere din Cluj. Iar apoi m-am angajat la un call center că de’, dacă știi limbi străine nu ai cine știe câte variante. Și, după cum probabil vă așteptați, nu recomand nimănui să lucreze într-un call center. Destul de repede mi-am dat seama că nu e pentru mine și că nu pot lucra închisă într-un birou, răspunzând la telefoane toată ziua, ci că aș vrea să călătoresc și să văd lumea, acum cât știu că am timp destul și nu atâtea griji. Așa că am aplicat pentru un proiect EVS (European Voluntary Service) de 6 săptămâni în Cipru. Am renunțat la call center și în aprilie am plecat ca voluntar în Lysos, un mic sat din nord-vestul insulei unde, împreună cu alți 8 voluntari din Franța, Italia și Spania, am ajutat localnicii cu treburile de primăvară, am sărbătorit Paștele alături de ei și am organizat un maraton. Deși doar câteva săptămâni, a fost o experiență minunată pe o insulă de vis, am dormit pe plajă sub cerul liber sau pe acoperișul casei unde locuiam cu ceilalți voluntari, am mâncat delicatese grecești, am văzut cum se face halloumi, brânza lor tradițională, am explorat zona și cele două jumătăți, cea grecească și cea turcă, ale capitalei, Nicosia.

Întoarsă acasă, nu puteam decât să îmi doresc să călătoresc mai departe. Și astfel am aflat de la Corina, coordonatoarea voluntarilor susținuți de Asociația Pro Vobis din Cluj, că aș putea opta și pentru un proiect de voluntariat mai lung, de 11 luni. Așa că am găsit un proiect la o școală privată din Danemarca, unde am fost acceptată. Proiectul începea la 1 septembrie, așa că aveam o vară întreagă până atunci. Și cum, ei bine, de mult timp îmi doream să plec cu bicicleta într-o călătorie, am dat peste două fete din Germania care mergeau la Marea Neagră, așa că m-am alăturat lor din Serbia până la mare. Am pedalat timp de o lună împreună prin România și Bulgaria, tot pe lângă Dunăre, ba pe un mal, ba pe celălalt, am dormit cu cortul și am cântat prin orașe ca să ne strângem bani de înghețată. Momente minunate care nu puteau decât să mă facă să vreau să călătoresc și mai departe. Așa că am decis să mă duc în Danemarca pentru voluntariat…cum altfel decât pe bicicletă?

Și iac-așa am încălecat pe șa pe la jumătatea lui iulie, cu mult mai multe bagaje decât aș fi avut nevoie, dar hotărâtă să fac asta. Am fost cu blablacar până la Budapesta, unde deja a trebuit să îmi repar bicicleta. Pentru că era singura pe care o aveam, o bicicletă cam de o vârstă cu mine, cumpărată cu vreo 200 de lei second-hand din Cluj acum vreo 4 ani. Apoi cu flixbus până la Viena, de unde am început să pedalez singură. Am trecut prin Slovacia, Cehia, apoi tot spre nord prin Germania și am traversat cu feribotul de la Rostock până la Gedser în Danemarca, și am pedalat până în Copenhaga. Șase săptămâni în total, vreo 1500 km și nenumărați prieteni noi pe parcurs. Când ești pe bicicletă nu mai contează de unde ești, bicicleta joacă deja rolul de pașaport pentru tine și oamenii sunt mult mai deschiși și mai curioși să te cunoască. Am stat cu couchsurfing și warmshowers, două platforme online prin intermediul cărora poți fi găzduit gratis în casele oamenilor, pe o canapea sau într-o cameră extra sau cu cortul în grădină. În orice caz, oameni care te așteaptă cu inima și brațele deschise să le povestești de unde vii și cum de te-a lăsat mama să pleci singură cu bicicleta prin lume. Le tot făceam origami pentru a le răsplăti ospitalitatea, hârtia fiind destul de ușoară pentru bagajele mele. N-a fost mereu ușor, am avut și zile cu ploaie și zile când simțeam că nu mai pot, vântul bătea să mă dărâme și credeam că n-o să ajung. Dar până la urmă treceau toate și reușeam să ajung. Deși pedalam singură în timpul zilei, seara cunoșteam oameni noi și vedeam cum trăiesc, unii cu copii, unii fără, unii singuri, studenți, bunici, mame, tați, artiști, profesori, ingineri. Totdeauna interesant și neașteptat. Și totdeauna ceva nou de învățat. Era ca și cum trăiam într-o nouă familie în fiecare seară. Erau și locuri de unde n-aș mai fi plecat, erau și familii unde copiii făceau o zarvă de abia îți auzeai gândurile. O provocare tot timpul, să te adaptezi modului lor de viață și să le arăți și cum trăiești tu.

Și astfel am ajuns într-un final la școala din Danemarca, efterskole după cum sunt ele numite. Este un sistem de școli opționale unde elevi de 15-16 ani pot merge pentru un an, înainte de cei 3 ani de liceu. Sunt școli cu internat unde poți studia orice pasiuni ai avea, de la sport și muzică, la teatru, limbi străine, ceramică, dans și multe altele. Școala unde am fost eu este de studii interculturale, limbi străine și călătorii. Ajutam la orele de engleză, de japoneză, Global Citizenship, artă, dar și la bucătărie și cu activitățile de seară și ce alte proiecte mai aveau. Și am avut și ocazia să merg cu elevii și încă doi profesori în Japonia în excursia cu clasa.

A fost un an în care am văzut cum e să lucrezi într-o școală, mi-am făcut prieteni printre elevi și profesori și ceilalți voluntari cu care am împărțit această experiență, am învățat despre cultura și limba daneză, am petrecut Anul Nou în stil danez și vacanța de Paști pe plajă. Locuiam și luam masa la școală alături de ceilalți elevi, și am vizitat și școlile unde erau ceilalți voluntari. Am învățat daneza cu una dintre eleve, citeam și traduceam împreună Micul Prinț, iar în schimb eu o ajutam cu japoneza. Când ești voluntar investești altfel în timpul tău, ești mai deschis să experimentezi și să înveți, și în același timp mai liber să pui în practică tot felul de idei. Iar o școală e locul perfect unde poți testa proiecte și lucruri noi, atât împreună cu elevii, adaptându-te la interesele lor, cât și de unul singur, învățând o nouă limbă, poate un instrument muzical, poate un nou hobby. A fost un an plin de peripeții, de noi aventuri, dar și de provocări, un an de amintiri frumoase și de obstacole depășite. Și dacă aș mai putea, aș mai tot pleca cu proiecte din astea de voluntariat. Dar ce sigur pot face, e să recomand tuturor să nu lase o șansă ca asta să treacă!

Iar înapoi spre casă…se putea altfel decât pe bicicletă? Aceeași bicicletă, o Ana cu ceva mai multă experiență. Bine, dar asta nu înseamnă că nu aveam din nou prea mult bagaj, și că nu m-am și rătăcit de câteva ori. Dar și astea fac parte din aventură și înveți să te descurci cu toate. Dar nu m-am întors pe același drum, ci prin Germania, Belgia, Franța, Elveția, Austria, Slovacia, Ungaria…și acasă. Am plecat tot pe la mijloc de iulie, dar drumul a durat doua luni și ceva, vreo 3000 km în total. Din nou provocări, dar și recompense. Locuri de neuitat, oameni de neuitat. Am stat tot prin casele oamenilor, la studenți într-un apartament vraiște, familii cu copii care nu vorbeau engleză, dar erau nerăbdători să îți arate toate jucăriile, hăinuțele și fotografiile de familie, la bunici, la olari, la un fierar, la pictori, la profi de sport, de mate, la doctori, arhitecți, alți bicicliști, am vorbit în engleză, în franceză, prin semne și desene sau fără vorbe. Unii m-au inspirat prin modul lor de a vedea viața, cu alții poate nu eram eu întru totul de acord. Am vizitat și prieteni mai vechi pe care a fost o plăcere să îi revăd. Din nou am făcut origami pentru gazde și am continuat să scriu și să pictez în jurnalul de călătorie început anul trecut. Orașe minunate, coasta Atlanticului, păduri pline de gâze, câmpuri cu flori, soare, ploaie, vânt… Dealuri de urcat care te lăsau fără aer, dar care promiteau priveliști de poveste și o binemeritată coborâre. Libertate să pedalezi cât de repede vrei, să îți planifici cum vrei traseul, să stai o zi întreagă căutând scoici pe plajă dacă voiai. O aventură care îți confirmă, cu fiecare zi care trece, că oameni buni sunt peste tot, bucuroși să te cunoască și să te ajute. Și din care înveți să fii mai umil, mai înțelegător și recunoscător pentru bunătatea pe care o întâmpini la fiecare pas. Și să vrei să ajuți și tu cum poți la rândul tău. Și, de asemenea, înveți și că n-ai nevoie de atâtea lucruri, gânduri și griji, că bagajul care chiar îți e necesar încape lejer în două genți pe bicicletă…și și cel emoțional se mai împuținează cu fiecare pedală.

Și uite-așa am ajuns din nou la Budapesta, unde a trebuit să duc iar bicicleta la reparat, cu mai multe probleme de data asta, dar bucuroasă că totuși m-a adus cu bine până la capăt. La capătul de anul ăsta, pentru că aventura n-o să se termine aici, mai am destule locuri de explorat în lumea asta largă.

Ș-am încălecat pe-o șa…

Ana Maria Răducan

Contact

provobis@provobis.ro Tel./Fax: 004-0264-412 897 Program: 09:00-17:00 Cluj-Napoca | Romania

Afilieri