Ș-am încălecat pe-o șa…
Sunt Ana Maria și am absolvit Facultatea de Litere din Cluj. Iar apoi m-am angajat la un call center că de’, dacă știi limbi străine nu ai cine știe câte variante. Și, după cum probabil vă așteptați, nu recomand nimănui să lucreze într-un call center. Destul de repede mi-am dat seama că nu e pentru mine și că nu pot lucra închisă într-un birou, răspunzând la telefoane toată ziua, ci că aș vrea să călătoresc și să văd lumea, acum cât știu că am timp destul și nu atâtea griji. Așa că am aplicat pentru un proiect EVS (European Voluntary Service) de 6 săptămâni în Cipru. Am renunțat la call center și în aprilie am plecat ca voluntar în Lysos, un mic sat din nord-vestul insulei unde, împreună cu alți 8 voluntari din Franța, Italia și Spania, am ajutat localnicii cu treburile de primăvară, am sărbătorit Paștele alături de ei și am organizat un maraton. Deși doar câteva săptămâni, a fost o experiență minunată pe o insulă de vis, am dormit pe plajă sub cerul liber sau pe acoperișul casei unde locuiam cu ceilalți voluntari, am mâncat delicatese grecești, am văzut cum se face halloumi, brânza lor tradițională, am explorat zona și cele două jumătăți, cea grecească și cea turcă, ale capitalei, Nicosia.
Întoarsă acasă, nu puteam decât să îmi doresc să călătoresc mai departe. Și astfel am aflat de la Corina, coordonatoarea voluntarilor susținuți de Asociația Pro Vobis din Cluj, că aș putea opta și pentru un proiect de voluntariat mai lung, de 11 luni. Așa că am găsit un proiect la o școală privată din Danemarca, unde am fost acceptată. Proiectul începea la 1 septembrie, așa că aveam o vară întreagă până atunci. Și cum, ei bine, de mult timp îmi doream să plec cu bicicleta într-o călătorie, am dat peste două fete din Germania care mergeau la Marea Neagră, așa că m-am alăturat lor din Serbia până la mare. Am pedalat timp de o lună împreună prin România și Bulgaria, tot pe lângă Dunăre, ba pe un mal, ba pe celălalt, am dormit cu cortul și am cântat prin orașe ca să ne strângem bani de înghețată. Momente minunate care nu puteau decât să mă facă să vreau să călătoresc și mai departe. Așa că am decis să mă duc în Danemarca pentru voluntariat…cum altfel decât pe bicicletă?
Și iac-așa am încălecat pe șa pe la jumătatea lui iulie, cu mult mai multe bagaje decât aș fi avut nevoie, dar hotărâtă să fac asta. Am fost cu blablacar până la Budapesta, unde deja a trebuit să îmi repar bicicleta. Pentru că era singura pe care o aveam, o bicicletă cam de o vârstă cu mine, cumpărată cu vreo 200 de lei second-hand din Cluj acum vreo 4 ani. Apoi cu flixbus până la Viena, de unde am început să pedalez singură. Am trecut prin Slovacia, Cehia, apoi tot spre nord prin Germania și am traversat cu feribotul de la Rostock până la Gedser în Danemarca, și am pedalat până în Copenhaga. Șase săptămâni în total, vreo 1500 km și nenumărați prieteni noi pe parcurs. Când ești pe bicicletă nu mai contează de unde ești, bicicleta joacă deja rolul de pașaport pentru tine și oamenii sunt mult mai deschiși și mai curioși să te cunoască. Am stat cu couchsurfing și warmshowers, două platforme online prin intermediul cărora poți fi găzduit gratis în casele oamenilor, pe o canapea sau într-o cameră extra sau cu cortul în grădină. În orice caz, oameni care te așteaptă cu inima și brațele deschise să le povestești de unde vii și cum de te-a lăsat mama să pleci singură cu bicicleta prin lume. Le tot făceam origami pentru a le răsplăti ospitalitatea, hârtia fiind destul de ușoară pentru bagajele mele. N-a fost mereu ușor, am avut și zile cu ploaie și zile când simțeam că nu mai pot, vântul bătea să mă dărâme și credeam că n-o să ajung. Dar până la urmă treceau toate și reușeam să ajung. Deși pedalam singură în timpul zilei, seara cunoșteam oameni noi și vedeam cum trăiesc, unii cu copii, unii fără, unii singuri, studenți, bunici, mame, tați, artiști, profesori, ingineri. Totdeauna interesant și neașteptat. Și totdeauna ceva nou de învățat. Era ca și cum trăiam într-o nouă familie în fiecare seară. Erau și locuri de unde n-aș mai fi plecat, erau și familii unde copiii făceau o zarvă de abia îți auzeai gândurile. O provocare tot timpul, să te adaptezi modului lor de viață și să le arăți și cum trăiești tu.
Și astfel am ajuns într-un final la școala din Danemarca, efterskole după cum sunt ele numite. Este un sistem de școli opționale unde elevi de 15-16 ani pot merge pentru un an, înainte de cei 3 ani de liceu. Sunt școli cu internat unde poți studia orice pasiuni ai avea, de la sport și muzică, la teatru, limbi străine, ceramică, dans și multe altele. Școala unde am fost eu este de studii interculturale, limbi străine și călătorii. Ajutam la orele de engleză, de japoneză, Global Citizenship, artă, dar și la bucătărie și cu activitățile de seară și ce alte proiecte mai aveau. Și am avut și ocazia să merg cu elevii și încă doi profesori în Japonia în excursia cu clasa.
A fost un an în care am văzut cum e să lucrezi într-o școală, mi-am făcut prieteni printre elevi și profesori și ceilalți voluntari cu care am împărțit această experiență, am învățat despre cultura și limba daneză, am petrecut Anul Nou în stil danez și vacanța de Paști pe plajă. Locuiam și luam masa la școală alături de ceilalți elevi, și am vizitat și școlile unde erau ceilalți voluntari. Am învățat daneza cu una dintre eleve, citeam și traduceam împreună Micul Prinț, iar în schimb eu o ajutam cu japoneza. Când ești voluntar investești altfel în timpul tău, ești mai deschis să experimentezi și să înveți, și în același timp mai liber să pui în practică tot felul de idei. Iar o școală e locul perfect unde poți testa proiecte și lucruri noi, atât împreună cu elevii, adaptându-te la interesele lor, cât și de unul singur, învățând o nouă limbă, poate un instrument muzical, poate un nou hobby. A fost un an plin de peripeții, de noi aventuri, dar și de provocări, un an de amintiri frumoase și de obstacole depășite. Și dacă aș mai putea, aș mai tot pleca cu proiecte din astea de voluntariat. Dar ce sigur pot face, e să recomand tuturor să nu lase o șansă ca asta să treacă!
Iar înapoi spre casă…se putea altfel decât pe bicicletă? Aceeași bicicletă, o Ana cu ceva mai multă experiență. Bine, dar asta nu înseamnă că nu aveam din nou prea mult bagaj, și că nu m-am și rătăcit de câteva ori. Dar și astea fac parte din aventură și înveți să te descurci cu toate. Dar nu m-am întors pe același drum, ci prin Germania, Belgia, Franța, Elveția, Austria, Slovacia, Ungaria…și acasă. Am plecat tot pe la mijloc de iulie, dar drumul a durat doua luni și ceva, vreo 3000 km în total. Din nou provocări, dar și recompense. Locuri de neuitat, oameni de neuitat. Am stat tot prin casele oamenilor, la studenți într-un apartament vraiște, familii cu copii care nu vorbeau engleză, dar erau nerăbdători să îți arate toate jucăriile, hăinuțele și fotografiile de familie, la bunici, la olari, la un fierar, la pictori, la profi de sport, de mate, la doctori, arhitecți, alți bicicliști, am vorbit în engleză, în franceză, prin semne și desene sau fără vorbe. Unii m-au inspirat prin modul lor de a vedea viața, cu alții poate nu eram eu întru totul de acord. Am vizitat și prieteni mai vechi pe care a fost o plăcere să îi revăd. Din nou am făcut origami pentru gazde și am continuat să scriu și să pictez în jurnalul de călătorie început anul trecut. Orașe minunate, coasta Atlanticului, păduri pline de gâze, câmpuri cu flori, soare, ploaie, vânt… Dealuri de urcat care te lăsau fără aer, dar care promiteau priveliști de poveste și o binemeritată coborâre. Libertate să pedalezi cât de repede vrei, să îți planifici cum vrei traseul, să stai o zi întreagă căutând scoici pe plajă dacă voiai. O aventură care îți confirmă, cu fiecare zi care trece, că oameni buni sunt peste tot, bucuroși să te cunoască și să te ajute. Și din care înveți să fii mai umil, mai înțelegător și recunoscător pentru bunătatea pe care o întâmpini la fiecare pas. Și să vrei să ajuți și tu cum poți la rândul tău. Și, de asemenea, înveți și că n-ai nevoie de atâtea lucruri, gânduri și griji, că bagajul care chiar îți e necesar încape lejer în două genți pe bicicletă…și și cel emoțional se mai împuținează cu fiecare pedală.
Și uite-așa am ajuns din nou la Budapesta, unde a trebuit să duc iar bicicleta la reparat, cu mai multe probleme de data asta, dar bucuroasă că totuși m-a adus cu bine până la capăt. La capătul de anul ăsta, pentru că aventura n-o să se termine aici, mai am destule locuri de explorat în lumea asta largă.
Ș-am încălecat pe-o șa…
Ana Maria Răducan
Obiectivele Globale – Ce trebuie să știi?
Vă invităm la un curs de două zile și jumătate în care să explorăm împreună moduri în care putem contribui la îndeplinirea obiectivelor cuprinse în Agenda 2030 asumată de toate statele membre ONU.
Ne vom împrieteni cu toate conceptele teoretice din domeniul obiectivelor globale, punând accentul pe locuirea decentă. Vom descoperi elementele planificării unui eveniment de succes și vom urma pașii din managementul voluntarilor, pentru a-i putea aduce și pe alții mai aproape de misiunea noastră.
Afla mai multeDespre anul meu de EVS
Aflându-mă aici, în fața documentului alb, mă întrebam cum aș putea vreodată să exprim în cuvinte ce a însemnat EVS sau Serviciul European de Voluntariat pentru mine- o experiență UNICĂ pentru fiecare în parte. Așadar, cititorule, îmi voi da toată silința ca acum, la aproape câteva luni de la încheierea proiectului, să surprind cât mai bine ce s-a întâmplat pe parcursul acelui an pe care l-am petrecut în Polonia. Iar la final, voi fi fericită dacă am reușit să te fac măcar curios, dacă nu chiar interesat să-ți creezi propriile tale amintiri și întâmplări EVS.
Afla mai multeCe facem la pensie?
Nu am mai fost de mult la un training care sa ma faca sa ma gandesc asa de mult la pensie; la cum va arata viata mea in cateva zeci de ani si mai ales, sau mai bine zis, cum as putea s-o fac sa arate. Recunosc de pe acum: lucrurile suna mult mai bine decat as fi crezut. Afla mai multe
Ajutandu-i pe ceilalti te ajuti pe tine! – Testimonial Andrei Abrudan
