Centrul de Voluntariat – Resursa pentru comunitate

Pro Vobis a continuat să sprijine noile iniţiative de înfiinţare de centre de voluntariat prin proiectul “Centrul de Voluntariat – Resurse şi Oportunităţi pentru Comunitate”, finanţat de Trust for Civil Society în Central and Eastern Europe, prin oferirea de training, consultanţă şi oportunităţi de colaborare. Iniţiativele de creare de noi centre curprinse în proiectul menţionat s-au concretizat în următoarele localităţi: Alba Iulia, Câmpia Turzii, Mediaş, Sf. Gheorghe, Repedea, Suceava, Oneşti, Roman, Râmnicu Sărat, Panciu şi Tulcea.

Luna februarie 2011 a prilejuit organizarea unei sesiuni de instruire la Băile Felix, Oradea, pentru reprezentanţii noilor centre de voluntariat, pe tema gestionării voluntarilor. Această sesiune a venit în întâmpinarea nevoii identificate de către noile centre de a-şi profesionaliza sistemele de lucru cu voluntarii. Temele abordate în cadrul sesiunii de instruire au urmărit îndeaproape cei 9 paşi ai sistemului de Management al Voluntarilor promovat de Pro Vobis şi anume: pregătirea organizaţiei pentru implicarea voluntarilor, recrutare, selecţie, orientare şi instruire, supervizare, motivare, recunoaşterea meritelor voluntarilor şi evaluarea voluntarilor şi a programelor de voluntariat.

Noile centre de voluntariat au organizat evenimente publice de lansare a centrelor de voluntariat, ce au luat diferite forme – de la conferinţe de presă până la activităţi publice de voluntariat menite să informeze comunităţile unde activează despre serviciile pe care le oferă pentru cei care doresc ca devină voluntari, cât şi pentru organizaţii sau instituţii care implică voluntari.

Pro Vobis a mai sprijinit noile centre pentru că acestea să înceapă să construiască resurse la nivel local, prin oferirea de consultanţă pentru întocmirea unui ghid al oportunităţilor locale de voluntariat. Noile centre de voluntariat au mai avut ocazia să câştige experienţă în derularea de activităţi specifice unui centru de resurse pentru comunitate şi prin implicarea, unele pentru prima dată de la iniţiativa înfiinţării lor, în evenimentul Săptămâna Naţională a Voluntariatului, ediţia 2011, şi contribuind astfel la creşterea impactului evenimentului la nivel naţional. De la activităţi de igienizare, la marşuri, la activităţi cu diverşi beneficiari, construirea de case şi multe alte acţiuni, noile centre de voluntariat au demonstarat că pot îndeplini cu succes rolul de a mobiliza resursele comunităţilor în care activează, pot motiva tinerii şi vârstnicii deoportiva să se implice, contribuind la dezvoltarea comunităţilor locale, implementant peste 65 de activităţi diverse în cadrul SNV.

In cadrul acestui proiect, Pro Vobis a dezvoltat un „Ghid de constituire a unui centru de voluntariat”, care este disponibil gratuit, la comanda, prin adresa programe @ provobis . ro.