Cercetare în cadrul proiectului „Urmează-ți viziunea – VOLUNTARIATUL DE FAMILIE – O nouă formă de implicare”

Voluntariatul de familie este o activitate ce implică cel puțin o persoană din familia extinsă sau din gospodărie, aparținând unor generații diferite și realizând împreună activități de voluntariat.

Proiectul „Urmează-ți viziunea – VOLUNTARIATUL DE FAMILIE – O nouă formă de implicare” a debutat în decembrie 2019, alături de parteneri din alte 5 țări europene, proiect prin care ne propunem să vă prezentăm și să vă convingem de valoarea voluntariatului de familie.

Lansăm etapa de cercetare din acest proiect #ErasmusPlus în care colectăm opiniile voastre, cu ajutorul a 2 chestionare, a căror completare durează 6 minute. Fiecare! Ne bazăm pe voi să extindem grupul celor care află de invitația noastră scurtă la reflecție, așadar vă încurajăm să dați chestionarele mai departe spre persoanele potrivite.
Ne vor ajuta enorm toate părerile voastre! Vă rugăm să completați până pe data de 25 martie 2020.

Dacă sunteți o organizație/instituție care implică voluntari, ne-am bucura să ne împărtășiți gândurile voastre pe această temă, prin completarea
Chestionarului pentru Organizații
https://www.surveymonkey.com/r/FamilyVol_Organizare

Dacă sunteți voluntari, am fi încântați să ne relatați opiniile voastre, prin completarea
Chestionarului pentru Voluntari:
https://www.surveymonkey.com/r/FamilyVol_Voluntari


Dacă v-am trezit curiozitatea, mai multe detalii despre proiect puteți găsi aici:

Proiectul este implementat de Pro Vobis (Romania) în parteneriat cu Volunteer Ireland (Irlanda), Hrvatska volontira – Croatian Volunteer Development Center (Croatia), Freiwilligen Zentrum Augsburg (Germania), Stiftelsen Vestre Aker Frivilligsentral (Norvegia) si CEV – European Volunteer Centre (Belgia), cu sprijinul financiar al Comisiei Europene prin programul Erasmus+RO.

Contact

provobis@provobis.ro Tel./Fax: 004-0264-412 897 Program: 09:00-17:00 Cluj-Napoca | Romania

Afilieri