Saptamana in care voluntari din organizatii, scoli si companii se recreeaza impreuna facand fapte bune

Comunicat de presa, 21.05.2014, Cluj-Napoca

sigla_SNVPeste 160 de ONG-uri, institutii de invatamant, autoritati publice, grupuri informale si companii din Romania au organizat in perioada 12-18 mai 2014 actiuni publice de voluntariat in cadrul Saptamanii Nationale a Voluntariatului (SNV), derulate sub sloganul „Recreeaza-te prin voluntariat!”. Evenimentul este implementat de actori comunitari care iau initiativa de a-si mobiliza voluntarii pentru a sarbatori voluntariatul in aceasta saptamana din an prin activitati in beneficiul comunitatii.

Anul acesta, cele 440 de activitati diverse de ecologizare, reconditionare, educative, culturale, sociale, sportive, campanii de constientizare, de promovare sau de recrutare, targuri de voluntariat, gale si serbari au mobilizat peste 10.000 de voluntari in beneficiul mediului, al persoanelor defavorizate si al comunitatilor in general, dar si pentru recunoasterea meritelor voluntarilor de peste an, in peste 100 de localitati diferite din 38 de judete si in capitala. Peste 60 de scoli au luat parte la eveniment prin initierea si derularea de actiuni de voluntariat cu elevii si alti parteneri din comunitate. Circa 10% dintre activitati s-au derulat in mediul rural, o tendinta in usoara crestere de la an la an.

SNV, aflata la cea de-a treisprezecea editie, este initiata si coordonata la nivel national de Pro Vobis – Centrul National de Resurse pentru Voluntariat. SNV este un eveniment national anual care are loc in fiecare primavara in a treia saptamana din luna mai, fiind menit sa mobilizeze cat mai multe organizatii si voluntarii pe care acestea ii implica pentru a sarbatori impreuna voluntariatul, pentru a atrage sprijinul comunitatii pentru acesta si pentru a recunoaste public activitatea voluntarilor.

Pentru a aduce un plus de recunoastere si de vizibilitate voluntarilor, Pro Vobis a relansat in SNV publicatia „Portret de Voluntar”, ajunsa la editia a saptea. Publicatia reuneste povestile a peste 50 de voluntari de toate varstele implicati in programe de voluntariat pe termen mai lung la organizatii din intreaga tara, care ne vorbesc despre ce rol are voluntariatul in viata lor si cum au sprijinit anul trecut (2013) cauzele in care cred. „Portret de Voluntar” poate fi consultat si descarcat la linkul http://www.provobis.ro/portret-de-voluntar-2013.

SNV a gazduit de asemenea, pentru a doua oara consecutiv, un eveniment international dedicat voluntariatului in randul angajatilor – Give & Gain Day (Ziua voluntariatului corporatist), care se desfasoara in 29 de tari sub coordonarea Business in the Community UK, un actor important in domeniul responsabilitatii sociale la nivel global. Vineri, 16 mai, Pro Vobis a organizat impreuna cu Pfizer, angajatii companiei si Organizatia Suedeza pentru Ajutor Umanitar Individual o actiune de voluntariat pentru infrumusetarea spatiului de la Centrul de Zi pentru varstnici din orasul Voluntari. In acelasi timp, la Cluj-Napoca, compania MDM Group si angajatii sai, voluntari locali si straini mobilizati de Centrul de Voluntariat Cluj-Napoca, in parteneriat cu Pro Vobis, au reamenajat curtea Spitalului pentru Urgente Copii Cluj, sectia Psihiatrie Pediatrica.

Pentru informatii suplimentare puteti contacta Pro Vobis la comunicare@provobis.ro, telefon 0755 045 102 (Carmen Marcu, Director Comunicare) sau puteti accesa pagina www.provobis.ro si pagina www.facebook.com/saptamanaSNV, unde puteti accesa si albumul foto al evenimentului. 

Comunicatul poate fi descarcat de la acest link.

Contact

provobis@provobis.ro Tel./Fax: 004-0264-412 897 Program: 09:00-17:00 Cluj-Napoca | Romania

Afilieri