Dezvoltarea institutionala a organizatiilor care lucreaza cu voluntari – rezultatele selectiei

În urma lansarii de catre Pro Vobis – Centrul National de Voluntariat a proiectului „Dezvoltarea institutionala a organizatiilor care lucreaza cu voluntari”, finantat de catre Uniunea Europeana prin programul PHARE 2006, in perioada 3-18 februarie s-au înscris în vederea selecţiei 35 de organizaţii neguvernamentale şi o instituţie publică, prin depunerea dosarului de candidatură.

În urma evaluării au fost selectate 19 organizaţii neguvernamentale şi o instituţie publică ce vor beneficia de asistenţa propusă în acest program. Organizaţiile selectate sunt: Asociaţia ACCEPT, Hospice „Casa Speranţei”, Asociaţia Hercules, Fundaţia „Pentru Voi”, Fundaţia Baylor  – Marea Neagră, Fundaţia Dezvoltarea Popoarelor, Asociaţia Română Anti-SIDA, Fundaţia Noi Orizonturi, Fundaţia Principesa Margareta a României, Habitat for Humanity România, ONG Mare Nostrum, Organizaţia Naţională Cercetaşii României, Organizaţia Salvaţi Copiii, Fundaţia ECOTOP, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Galaţi, Asociaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile, Asociaţia Ecouri Verzi, Asociaţia Pro Democraţia – Filiala Cluj, Fundaţia Estuar, Fundaţia Raţiu pentru Democraţie.

Paşii următori ai proiectului includ realizarea unei analize detaliate a nevoilor organizaţiilor selectate, prima vizită a consultanţilor alocaţi fiecărei organizaţii, în cadrul căreia va fi facilitată o sesiune de planificare strategică a implicării voluntarilor în organizaţie şi o sesiune de instruire pentru coordonatorii de voluntari din organizaţiile selectate. Scopul proiectului este de a dezvolta capacitatea organizatiilor beneficiare de a lucra cu voluntari in mod planificat, eficient si profesionist. In cadrul acestui proiect organizatiile selectate care implica in mod constant voluntari in activitatea lor vor beneficia de consultanta si instruire personalizata in urma unei analize a nevoilor si pe baza unei metodologii specifice adaptata dupa un model olandez.

Pentru informatii suplimentare contactati Pro Vobis – Centrul National de Voluntariat, Tel/Fax 0264-412897, e-mail provobis@provobis.ro, persoana de contact Cristina Rigman, Coordonator proiect.

 

Contact

provobis@provobis.ro Tel./Fax: 004-0264-412 897 Program: 09:00-17:00 Cluj-Napoca | Romania

Afilieri