Beneficiile voluntariatului în instituțiile sociale

Scopul acestui manual este de a oferi sprijin formatorilor care vor susține ateliere de sensibilizare pentru beneficiarii, angajații și alți reprezentanți ai comunității, pentru instituții sociale. Acesta a fost proiectat pe baza experiențelor noastre de implementare a programelor de voluntariat în alte instituții. Acest manual oferă formatorilor o structură a trainingului (un flux de formare), instrumente și metode utile. Am […]

Voluntariat… de familie

Pe 1 decembrie 2019 am pornit un nou proiect marca Pro Vobis, prin care ne propunem să vă prezentăm și să vă convingem de avantajele Voluntariatului de Familie.

Cea mai frumoasă experiență pe care am trăit-o în 2019

Cea mai frumoasă experiență pe care am trăit-o în 2019 a fost cu siguranță proiectul din Grecia la care am participat în toamna acestui an. Trebuie să recunosc că m-am îndrăgostit de Kalamata, orașul în care am locuit timp de o lună de zile, datorită zilelor însorite și energiei pozitive cu care m-a încărcat. Kalamata este locul potrivit pentru cei […]

Ziua Internațională a Voluntarului – 2019

Voluntarii schimbă comunități iar voluntariatul schimbă oameni! Pe 5 decembrie te provocăm să-i inspiri și pe alții prin modul în care voluntariatul a contribuit la creșterea ta și să sărbătorești împreună cu noi Ziua Internațională a Voluntarului! #5yearschallenge? Ce zici de un #volunteeringyearschallenge, în care ne spui despre tine înainte și după experiențele tale de voluntariat și despre schimbarea pe […]

Housing Forum: Talks That Build

Luni, 11 Noiembrie 2019, a avut loc la București conferința internațională Housing Forum: Talks That Build, un eveniment  care a invitat la dialog specialiști și actori de decizie pentru a dezbate politicile de locuire și posibile soluții și modele de bune practici privind sectorul locativ pentru populația vulnerabilă din România. În cadrul conferinței au avut loc doua paneluri de discuții […]

Ș-am încălecat pe-o șa…

Sunt Ana Maria și am absolvit Facultatea de Litere din Cluj. Iar apoi m-am angajat la un call center că de’, dacă știi limbi străine nu ai cine știe câte variante. Și, după cum probabil vă așteptați, nu recomand nimănui să lucreze într-un call center. Destul de repede mi-am dat seama că nu e pentru mine și că nu pot […]

OBIECTIVELE GLOBALE – CE TREBUIE SĂ ȘTII? #2

Vă invităm la un curs de două zile și jumătate în care să explorăm împreună moduri în care putem contribui la îndeplinirea obiectivelor cuprinse în Agenda 2030 asumată de toate statele membre ONU. Ne vom împrieteni cu toate conceptele teoretice din domeniul obiectivelor globale, punând accentul pe dreptul la o locuire decentă. Vom descoperi elementele planificării unui eveniment de succes […]

Pentru profitul comunității – despre voluntariatul corporatist

In luna februarie 2019 am participat la un curs de formare pe tema Voluntariatului Corporatist, unul din putinele cursuri din ultimii ani in care am fost participant si nu formator. Si mi-a prins tare bine! Dincolo de convingerea ca fiecare angajat are nevoie de formare profesionala constanta, incerc sa aleg pentru mine cursuri care completeaza ceea ce stiu din practica […]

MĂDĂLINA BOȚU

COORDONATOR EVENIMENTE & COMUNICARE Mădălina Boțu s-a alăturat echipei Pro Vobis în mai 2019, aducând cu ea experiența de voluntar dedicat în mai multe organizații studențești, unde a învățat că voluntariatul este despre schimbarea care se face cu pași mici și ambiții mari. Mădălina este absolventă de Comunicare și Relații Publice și a lucrat în mai multe ONG-uri cu teme […]

Ne ❤ coordonatorul de voluntari

Pro Vobis dă sfoară în țară – am pornit în căutare de schimbă-lume! De mai bine de 27 de ani credem în puterea faptelor bune și ne punem energia și experiența în folosul promovării voluntariatului în România. Știm că de multe ori noi – oamenii din ONG-uri – lucrăm pentru cauzele în care credem, însă nu ne oprim suficient de […]

Meeting Point

Proiectul „Meeting Point” este un parteneriat strategic dintre trei organizații, V.I.A.C. – Institutul pentru sprijin și dezvoltarea tinerilor din Slovacia, organizația Plan B din Cehia și organizația Pro Vobis – Centrul National de Resurse pentru Voluntariat din România. Obiectivul principal al proiectului este de a contribui la recunoașterea pe piața muncii a abilităților pe care tinerii le câștigă prin voluntariat, […]

Obiectivele Globale – Ce trebuie să știi?

Vă invităm la un curs de două zile și jumătate în care să explorăm împreună moduri în care putem contribui la îndeplinirea obiectivelor cuprinse în Agenda 2030 asumată de toate statele membre ONU. Ne vom împrieteni cu toate conceptele teoretice din domeniul obiectivelor globale, punând accentul pe locuirea decentă. Vom descoperi elementele planificării unui eveniment de succes și vom urma […]

Voluntar în Europa – Kalamata, Grecia

Denumirea proiectului: Bottles2Boats Localitatea desfășurării stagiului de voluntariat: Kalamata, Grecia Perioada stagiului de voluntariat: 21 octombrie 2019 -21 noiembrie 2019 Căutam 2 voluntari dornici să se aventureze pentru o perioadă de 1 lună într-un stagiu de voluntariat de scurtă durată, în orășelul mediteranean Kalamata.Proiectul Bottles2Boats adresează o problemă care are impact la nivel global – utilizarea în mod excesiv a plasticului […]

Contact

provobis@provobis.ro Tel./Fax: 004-0264-412 897 Program: 09:00-17:00 Cluj-Napoca | Romania

Afilieri