Implementarea legii voluntariatului, intre birocratie si excelenta in managementul voluntarilor

Cristina Rigman
Dupa efuziunea generata de succesul modificarii Legii 195/2001 – Legea voluntariatului si transformarea ei in Legea 78/2014, au inceput discutiile si dilemele.
Cristina Rigman
Ne-am bucurat ca avem la dispozitie prevederi legale noi, menite sa creasca nu doar calitatea experientelor de voluntariat, ci si recunoasterea impactului acestora atat la nivel individual, cat si la nivelul societatii. Dar ne-am si intrebat cum sa facem sa punem in aplicare toate noile prevederi ale acestei legi si de unde vom gasi resursele necesare pentru a face ca totul sa fie confom legii, pentru ca resursele de investit pentru a aduce implicarea voluntarilor la nivelul actualului cadru legal nu sunt deloc putine. Si nu vorbim aici doar de bani, ci mai ales de timp si de personal care sa faca toate aceste lucruri. Cateva dintre lucrurile care pun pe jar organizatiile care lucreaza cu voluntari sunt:
  • Alocarea unui coordonator de voluntari
  • Anuntarea publica a disponibilitatii de a lucra cu voluntari
  • Gestionarea relatiei cu persoanele cu varste sub 15 ani
  • Redactarea regulamentului intern de lucru cu voluntarii (care sa cuprinda proceduri pentru incheierea contractelor de voluntariat, monitorizarea activitatii voluntarilor, punerea in practica a tuturor prevederilor legale referitoare la contracte, fise, regulamente etc., continutul si organizarea sesiunii de orientare a voluntarilor, criteriile si procedura refuzarii unui voluntar, conditiile si procedurile de decontare a cheltuielilor realizate in cadrul activitatii de voluntariat, procedura angajarii raspunderii voluntarilor, conditiile in care se incheie asigurare pentru voluntari, etc.)
  • Realizarea registrului de evidenta a voluntarilor
  • Intocmirea contractelor de voluntariat conform noii legi
  • Intocmirea fiselor de voluntariat, anexa obligatorie la contact (numita anterior in practica managementului voluntarilor Fisa postului)
  • Intocmirea fiselor de protectie a voluntarilor, anexa obligatorie la contract
  • Realizarea sesiunilor de securitate si sanatate in munca pentru voluntari
  • Continutul si procedura organizarii sesiunii de orientare a voluntarilor, obligatorie conform legii
  • Emiterea certificatului de voluntariat, la cererea voluntarului

Nu mi-am propus sa le luam pe rand si sa discutam cum pot fi facute cat mai bine si cu o utilizare mai eficienta a resurselor. Daca o astfel de abordare este utila, va invitam sa urmariti editiile viitoare ale Scolii Managerilor de Voluntari, in cadrul careia putem discuta detaliat si fata in fata despre toate aceste aspecte. Ce vreau sa scot in evidenta in acest articol este modul cum ne raportam la aceste schimbari noi, ca organizatii care lucreaza cu voluntari, si noi, ca oameni care lucram in astfel de organizatii. Cum spuneam la inceput, dupa efuziunea succesului de modificare a legii, am inceput discutiile si dilemele. Nu am vrut sa spun plangerile si regretele chiar din primele randuri ale articolului. Dar nu putine au fost circumstantele in care orice discutie despre noua lege a voluntariatului a curs in mod natural catre o vale a plangerii si a sumei de probleme pe care aplicarea ei le genereaza pentru organizatii si coordonatori de voluntari.

Nu voi spune ca aplicarea prevederilor noii legi a voluntariatului este usoara. Dar voi spune ca modul in care ne raportam noi la aceste aspecte le face mai usoare sau mai dificile.

Chiar daca putem vorbi despre o crestere a birocratiei asociate activitatii de voluntariat, modul cum ne raportam la aceaste proceduri le transforma in prieteni sau in dusmani. Ce face de fapt aceasta lege, prin prevederile ei, este sa aduca o anumita normalitate in activitatea de voluntariat organizata prin intermediul organizatiilor care lucreaza cu voluntari. Este o normalitate care in alte tari exista de mult si care vizeaza de fapt un anumit respect pentru persoana cu care lucram, ale carei abilitati si cunostinte le folosim in activitatile noastre. De ce o organizatie care lucreaza cu voluntari ar trebui sa fie mai putin preocupata de securitatea si sanatatea voluntarilor implicati in activitatile sale decat trebuie sa fie un angajator fata de angajatii sai? De ce voluntarii nu ar trebui sa aiba dreptul la asigurare impotriva riscurilor ce decurg din activitatea lor de voluntariat? De ce nu ar trebui ca organizatiile sa se asigure ca voluntarii isi cunosc drepturile si responsabilitatile inainte de a incepe activitatea de voluntariat? De ce procedura de a emite un certificat de voluntariat, care poate aduce recunoasterea perioadei de voluntariat ca experienta profesionala, ar trebui sa fie mai simpla si/sau deloc birocratica? Aceste intrebari vin sa sublinieze odata in plus faptul ca noi, ca organizatii care implica voluntari, avem fata de ei responsabilitatea asigurarii unui mediu de lucru sigur si care nu le pune in pericol sanatatea, avem responsabilitatea sa ii protejam atunci cand activitatile prestate implica riscuri, avem responsabilitatea sa ne asiguram ca voluntarii isi cunosc drepturile si responsabilitatile, avem datoria sa emitem certificate de voluntariat cu responsabilitate si care au acoperire reala si sunt bazate pe monitorizarea activitatii si evaluarea invatarii pentru a construi credibilitatea instrumentului. Ca sa facem toate astea avem nevoie de resurse – de timp, de bani si de oameni pregatiti si dedicati.

Faptul ca nu avem resursele sau capacitatea sa indeplinim toate prevederile legii nu este o problema a legii, ci o problema a sectorului de voluntariat si a statului care nu ne sprijina.

Multe dintre instrumentele introduse in lege au scopul de a creste calitatea experientei de voluntariat si de a facilita masurarea impactului acesteia la nivel individual si al societatii, tocmai pentru a avea argumente in sprijinul cererii noastre de sprijin, inclusiv financiar, din partea statului. In absenta unor date concrete si coerente care sa arate contributia incontestabila a voluntariatului la societate este prea putin probabil ca vom reusi sa obtinem sprijinul financiar din partea statului pentru a creste implicarea voluntarilor. Suntem intr-un potential cerc vicios si rezistenta la implementarea prevederilor legii nu este calea catre a ne creste capacitatea. Da, este mai multa birocratie. Si ne plangem de asta pentru ca ne uitam doar din perspectiva a ceea ce trebuie sa facem noi, ca organizatii, si a resurselor necesare si a capacitatilor noastre pe care nu (prea) le avem. Dar daca schimbam un pic perspectiva situatia se poate vedea si altfel. Daca am fi factori de decizie si ar veni reprezentantii sectorului de voluntariat sa ceara finantare operationala (core funding) – asa cum exista de exemplu in Norvegia pentru centrele de voluntariat – cu ce argumente (a se citi cifre) ne putem sustine cauza? Daca am fi un voluntar care urmeaza sa lucreze intr-un mediu expus la risc, nu am vrea sa stim ce masuri de siguranta sunt luate pentru a ni se asigura securitatea si sanatatea in munca si daca beneficiem de asigurare in cazul in care patim totusi ceva? Nu ni s-ar parea normal ca organizatia sa fie preocupata de aceste aspecte? Daca am fi un angajator la care se prezinta sute de candidati cu certificate diverse emise de diversi nu am vrea sa recunoastem dintr-o privire certificatul de voluntariat emis conform legii (verificabil intr-o baza de date unica) si care are in spate cifre exacte si rapoarte de activitate riguroase care chiar documenteaza invatarea pe care o dorim recunoscuta? Da, dar ca sa facem toate acestea este nevoie de aceasta birocratie. Cel putin in acest moment. Poate ca dupa 10 ani nu va mai fi nevoie si vom schimba din nou legea eliminand din ea o buna parte din prevederile care azi ni se par birocratice, pentru ca ele au devenit normalitate si se vor intampla si in absenta includerii lor intr-o lege. Dar pana sa ajungem acolo, avem nevoie de acesti pasi pentru a ne construi argumentele care sa ne ajute sa dobandim resurse care ne vor creste capacitatea sa facem lucrurile asa cum trebuie facute. Desigur, legea nu e perfecta. Si nici noi nu suntem. Trebuie doar sa ne gasim calea cea mai buna (a se citi scurta si eficienta) catre a pune in practica prevederile legii.

Aceasta cale incepe cu o atitudine pozitiva fata de schimbarile impuse de lege. Si cu acceptarea faptului ca lipsa capacitatii nu justifica ocolirea legii, ci necesita actiuni specifice pentru cresterea capacitatii.

Inchei concluzionand ca nu avem o lege perfecta, ci doar multe provocari, ca am introdus in parlament o lege intr-o anumita forma si ea iesit din parlament usor amendata (si unele amendamente sunt cele care ne dau astazi batai de cap la implementare), ca am pornit pe un drum din dorinta de a creste calitatea activitatii de voluntariat si recunoasterea de care voluntariatul se bucura si trebuie sa ne asumam consecintele acestei dorinte care, in acest moment, se traduc in ceva mai multa birocratie, si, mai presus de toate, sa ne uitam la prevederile actualei legi a voluntariatului cu un ochi pozitiv si cu perspectiva tuturor partilor implicate, perspectiva care evidentiaza de fapt o normalitate a respectului fata de persoanele care aleg sa se implice si a responsabilitatilor noastre ca organizatii care mediem aceasta implicare. Despre statutul de membru in organizatii si despre voluntariatul spontan si implicatiile legii asupra lor imi propun sa scriu in articole viitoare, caci se numara si ele printre provocarile generate de aceasta lege.

Cristina Rigman, Pro Vobis

Contact

provobis@provobis.ro
Tel./Fax: 004-0264-412 897
Program: 09:00-17:00
Cluj-Napoca | Romania

Afilieri