Parteneriatul de invatare QuiLT

Parteneriatul de învăţare Grundtvig „Quality in Learning and Training – QuiLT”, finantat de Comisia Europeana, proiect din care a facut parte şi Pro Vobis alături de organizaţii din alte 4 ţări europene (Cipru, Italia, Portugalia, Slovenia), a continuat în anul 2011 cu 3 activităţi de formare.

Astfel, în perioada 18-21 martie a avut loc la Lisabona o nouă întâlnire de proiect, organizată de partenerul portughez. Pe lângă activităţile administrativ-logistice şi de planificare a mobilităţilor din proiect, această întâlnire a avut un element aparte şi anume realizarea unei serii de workshop-uri tematice pentru publicul larg din comunitatea locală. Astfel, 5 din reprezentanţii organizaţiilor partenere în proiect au oferit câte un workshop de 4 ore pe temele lor de expertiză, de la managementul conflictului, la creativitate, expresivitate prin mişcare sau coaching.

Pro Vobis a oferit un workshop introductiv în domeniul Managementului Voluntarilor, în cadrul căruia, pe lângă prezentarea celor 9 paşi, a fost realizată şi o analiză a specificului voluntariatului în România şi Portugalia, a diferenţelor de percepţie şi abordare, dar şi a similarităţilor modului de lucru cu voluntarii. La acest workshop a participat şi reprezentantul partenerului din Cipru, care, impresionat de sistemul de managementul voluntarilor, a solicitat Pro Vobis în realizarea unei sesiuni de consultanţă personalizată pentru membrii organizaţiei sale. Astfel, în perioada 15-17 iunie, Pro Vobis a susţinut un seminar de Managementul Voluntarilor în cadrul organizaţiei Cultural Workshop din Cipru. Două zile ale seminarului au fost dedicate exclusiv membrilor şi voluntarilor acestei organizaţii, îmbinând elemente de managementul voluntarilor cu elemente de dezvoltare organizaţională şi mentorat în context SEV, pornind de la nevoia asociaţiei de a dezvolta un sistem eficient de implicare a voluntarilor, care să poată fi implementat cu ocazia primului proiect SEV al asociaţiei, începând cu luna septembrie 2011, în cadrul căruia unul dintre cei 3 voluntari este trimis chiar de Pro Vobis. Cea de-a treia zi a seminarului s-a axat pe clarificarea conceptului de voluntariat şi trecerea în revistă a paşilor managementului voluntarilor, fiind deschis diverselor organizaţii şi instituţii din Cipru care doresc sa lucreze cu voluntari şi care au răspuns apelului public la participare. Seminarul s-a bucurat de un real succes, participanţii apreciind discuţiile despre voluntariat şi perspectiva nouă oferită, precum şi instrumentele concrete de lucru cu voluntarii şi clarificarea mecanismului de funcţionare al SEV.

Cel de-al treilea eveniment din cadrul proiectului QuiLT a fost un curs de formare organizat de partenerul din Italia, intitluat „Next Step – English Language Confidence Course” şi desfăşurat în perioada 23-28 martie, în Zafferana Etnea, Sicilia. La acest curs Pro Vobis a avut oportunitatea de a trimite 2 reprezentante ale centrelor de voluntariat din Cluj-Napoca şi Constanţa – Monica Racolţa şi Mihaela Căruţaşu, care lucrează în contexte internaţionale şi cu necesitatea de a utiliza limba engleză cu sau pentru voluntari şi au putut astfel să îşi consolideze cunoştinţele de limbă străină, dar mai ales să îşi dezvolte încrederea în a utiliza limba, în a depăşi blocajele în comunicare. Cele două participante au apreciat atmosfera relaxată creată în cadrul cursului de facilitatorul din Portugalia, Rodrigo Vilarinho, care a provocat cei peste 15 participanţi să exerseze limba engleză în diferite contexte de educaţie non-formală.

Contact

provobis@provobis.ro Tel./Fax: 004-0264-412 897 Program: 09:00-17:00 Cluj-Napoca | Romania

Afilieri