Mii de voluntari, peste 500 de evenimente publice cu si pentru voluntari, peste200 de organizatii – parteneri locali afiliati evenimentului, peste 150 de localitati din 40 de judete plus capitala! Acesta este bilantul SNV 2011, derulata in perioada 9-15 mai 2011, cel mai mare eveniment anual de recunoastere si apreciere publica a voluntarilor din Romania. Aflata sub semnul Anului European al Voluntariatului 2011 si sub sloganul „Anul acesta se poarta voluntariatul. Fii la moda, voluntariatul iti vine bine!”, cea de-a zecea editie a SNV a marcat, in acelasi timp, zece ani de cand organizatii care implica voluntari in diverse colturi ale tarii sarbatoresc concomitent, prin actiune, aceasta saptamana dedicata voluntariatului si recunoasterii meritelor voluntarilor. „Editia SNV de acest an a fost una de exceptie, numarul mare de organizatii si voluntari care au ales sa se implice, pe langa partenerii din editiile trecute, este demn de o editie de nota 10, sub egida Anului European al Voluntariatului. Ne bucura sa regasim intre organizatorii de activitati locale de voluntariat in SNV tot mai multe institutii publice – scoli, gradinite, biblioteci si autoritati locale, cat si tot mai multe comunitati rurale.” (Corina Pintea, director executiv Pro Vobis – Centrul National de Resurse pentru Voluntariat). Puteti vizitawww.voluntariat.ro, care reuneste actiunile inscrise si derulate de partenerii locali ai evenimentului, cat si albumul SNV 2011 de pe pagina noastra Facebook, pentru un tur fotografic al evenimentului. SNV este un eveniment initiat si coordonat de Pro Vobis incepand cu anul 2002 si implementat in colaborare cu Reteaua Nationala a Centrelor de Voluntariat, VOLUM – Federatia Organizatiilor care Sprijina Dezvoltarea Voluntariatului in Romania si partenerii locali ai SNV. Editia 2011 s-a desfasurat cu finantarea Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe si a Fundatiei Charles Stewart Mott si a facut parte din Planul National de Actiune al AEV 2011.
AUTOR
S-ar putea să-ți placă și
Lansam al treilea modul de training din Scoala Managerilor de Voluntari_editia de primavara! Modulul 3: “Cum ne motivam voluntarii?” In cadrul acestui […]
”Portret de Voluntar” este o publicatie care isi propune sa surprinda diversitatea voluntarilor si a activitatilor pe care acestia le desfasoara. Pro Vobis […]
Nota: Termenul pentru inscrieri s-a prelungit pana in 14 august, aplica acum! Rezultatele se vor anunta in data de 16 august. Faci […]
“Pentru activitati de voluntariat as sta mereu peste program” spune un angajat al companiei CHEP Romania plecand cu zambetul pe buze de […]