Andreea ne povesteste cu extrema sinceritate despre experienta ei SEV. Noi nu putem decat sa ne bucuram de realizarile pe care le are si sa va invitam sa o cunoasteti mai bine.
Am plecat dimineata tare din Bucuresti si am ajuns in Valencia in jurul orei 10.00 dimineata. Bucuroasa pentru ca aeroportul din acest oras are imediat langă pista o padure, aproape ca-mi venea si mie sa aplaud in momentul aterizarii, in timp ce numaram in gand copacii care erau atat de aproape; am preferat sa cred ca oamenii aplauda pentru ca se bucura si ei să vada verdele frumos al orasului, inca din aeroport.
Voi petrece in acest oras 10 luni din viata, aproape intregul an 2017. Am plecat in februarie, ma intorc in luna decembrie, iar timpul se va scurge printre proiectele de voluntariat in care voi avea grija de copii, in care ii voi invata limba engleza iar ei ma vor invata limba spaniola, printre firele de nisip de pe plaja care se afla imediat langa scoala sau printre florile din parcul in care copiii si cu mine ne dam in leagan, impreuna.
Dintotdeauna am visat sa traiesc lucrand cu si pentru copii. Dar daca m-ai fi intrebat in octombrie anul trecut cand voi avea ocazia sa fac asta, ti-as fi spus sec: ”Am ratat ocazia. Am ales un drum si trebuie sa construiesc o cariera, trebuie sa muncesc mult. Ma bucur sa fiu in prezenta copiilor doar in timpul liber si sper ca intr-o zi sa am timpul necesar pentru a avea propria familie.”
Adevarul este ca lucrez de aproximativ 12 ani si am avut job-uri in nenumarate domenii. In ultimul an insa am avut atat de multe momente de burn-out, incat am ajuns la spital. De doua ori. Este greu sa te dezobisnuiesti din a lucra mult, din a fi un workaholic robot, din a fi mereu la dispozitia oamenilor. Mai ales daca iti place la nebunie job-ul si iti urmezi pasiunea. Mai ales daca te afli in locul de unde nu ti-ai dori niciodata sa pleci, alaturi de oameni pe care ii iubesti. Se pune mult accent pe sfatul de a-ti urma pasiunea, dar putini oameni vorbesc despre folositoarele pauze pe care prea putini le luam. Si mai putini oameni au acel echilibru dintre viata personala si viata profesionala; poate pentru ca e nevoie sa fii intai in echilibru cu tine, pentru a fi in echilibru perfect cu tot ceea ce te inconjoara. Cliseu sau nu, atunci cand viata ta este in pericol, niciun sablon nu mai pare ridicol.
In cei 12 ani de activitate profesionala am avut momente cu 2-3 job-uri in paralel dar cu niciun concediu adevarat, asa cum este inteles de majoritatea oamenilor; cu sesiuni de examene si deadline-uri in aceeasi zi, dar si calatorii ”in interes de serviciu”. Cu rupturi launtrice pe care abia acum le repar. Pentru ca acum am luat o pauza. Pentru ca acum respir. Pentru ca acum am timp.
Desi sunt in orasul Valencia de doar o saptamana, am descoperit deja oameni cool, care au diverse asociatii prin care ajuta comunitatea, de la reciclare de produse din plastic, pana la constructii de case din paie, agricultura, constructie de mobila din materiale ecologice. Voi lucra mult cu unele comunitati dezavantajate si ma bucur. Pentru ca recunosc, sunt prea snoaba si judec oamenii prea aspru. Pentru ca mi-e frica.
Am luat decizia de a deveni voluntar european prin programul EVS ca sa scap de prejudecati si pentru a reinvata sa fiu om. Sa traiesc fara sa depind atat de mult de tehnologie si de Social Media, ci sa le folosesc doar atat cat este necesar. Sa invat sa fac sport in aer liber si sa ma bucur de soare, fara ochelari de soare. Sa invat sa accept alte culturi, chiar daca zona mea de confort este undeva aproape de zero. Sa merg prin locuri care par periculoase, conatienta fiind ca nimic rau nu se poate intampla, pentru ca totul este in mintea mea si asa am fost crescuta: sa imi fie frica.
Am ales EVS pentru ca vreau sa schimb macazul, vreau sa ma dezobisnuiesc de un stil de viata in care am fost crescuta si sa construiesc unul propriu, bazat pe experienta personala, care sa imi ofere bucuria de a trai in fiecare zi, care sa se plieze mai bine pe ceea ce ma face fericita si mai putin pe ceea ce se asteapta de la mine. Doar pentru ca societatea este formata intr-un anume fel, nu inseamna ca voi fi fericita urmand acea reteta care ni se repeta de cand suntem copii. Cred ca totul se intampla cu un motiv si sunt foarte recunoscatoare pentru ca momentul, locul si scopul s-au concretizat, in cazul meu, prin acest proiect lung.
Nota: multumesc asociatiei care mi-a deschis drumul, Pro Vobis, pentru incurajare si training, dar si asociatiei Xeracion Valencia, pentru minunata primire si pentru ca mi-au acceptat nebuniile, ba chiar le incurajeaza in fiecare zi! 🙂
Andreea Alina Celmare, voluntar SEV, in cadrul proiectului „Supporting Learning Communities”, desfasurat la Scoala Santiago Apostol si Asociatia Brúfol, finantat prin Programul Erasmus+.
