Intalnire Primul Ministru – ONG-uri

Primul-ministru Calin Popescu-Tariceanu s-a întalnit la Palatul Victoria, cu reprezentantii a 33 de organizatii neguvernamentale invitate sa faca parte din Colegiul pentru Consultarea Asociatiilor si Fundatiilor.

Discutiile s-au axat pe modul de functionare a acestui for si pe tema absorbtiei fondurilor europene alocate Romaniei dupa integrarea în UE. Primul-ministru a aratat în interventia sa ca rolul Colegiului este de a crea un mecanism eficient de comunicare între societatea civila si Guvern. „Vrem sa preluam initiative de la dumneavoastra, sa colaboram dupa modelul de succes aplicat pana acum în cazul utilizarii fondurilor guvernamentale pentru publicitate si legislatiei privind achizitiile publice „, a spus primul-ministru.

Reprezentanti ai organizatiilor neguvernamentale au apreciat ca prin aceasta initiativa vor putea contribui la formularea politicilor publice ale Guvernului. Unii invitati au subliniat ca modul de organizare a forului trebuie sa fie conceput astfel încat sa nu creeze probleme de functionare organizatiilor neguvernamentale. Pornind de la considerentele exprimate de invitati, primul-ministru a propus ca modul de organizare sa fie modificat în functie de punctul de vedere al organizatiilor neguvernamentale.

„Colegiul este un organism consultativ, care va asigura participarea societatii civile la elaborarea politicilor publice si la dezbaterea unor subiecte importante pentru societatea romaneasca”, a mai aratat seful Executivului.