Joi, 3 iunie 2010, a avut loc la Bucuresti Adunarea Generala de constituire a Federatiei VOLUM – Federatia Organizatiilor care Sprijina Dezvoltarea Voluntariatului in Romania. Federatia a fost constituita de un numar de 25 de organizatii fondatoare, carora li s-au adaugat deja alti 13 membri. Adunarea Generala a decis prin vot cu privire la structura de conducere a Federatiei si la nivelul cotizatiilor. De asemenea, s-a inceput planificarea pentru stabilirea directiilor strategice ale Federatiei, in special cu privire la rolul acesteia in organizarea derularii Anului European al Voluntariatului 2011 in Romania. Seara s-a incheiat cu un cocktail in cadrul caruia s-au adresat membrilor proaspetei constituite federatii Narcis Munteanu ( Consilier Cancelarie Presedinte Camera Deputatilor), Calin Hintea (Secretar de Stat Cancelaria Primului Ministru) si Cristina Rigman (Director Dezvoltare Pro Vobis – Centrul National de Resurse pentru Voluntariat si Presedintele Federatiei VOLUM). In cursul zilei urmatoare, vineri 4 iunie 2010, o parte dintre membrii VOLUM s-au reunit din nou, impreuna cu alti invitati si actori ai miscarii de voluntariat, pe parcursul lucrarilor Conferintei Nationale “Miscarea de Voluntariat in Pragul Anului European al Voluntariatului 2011”. Constituirea Federatiei VOLUM face parte din proiectul „Volum pentru dezvoltarea voluntariatului in Romania” – initiat de Pro Vobis – Centrul National de Resurse pentru Voluntariat si finantat de Guvernele Islandei, Principatului Lichtenstein si Norvegiei prin mecanismul Financiar al Spatiului Economic European si respectiv de catre Fundatia C.S. Mott. Mai multe detalii sunt disponibile pe pagina federatiei VOLUM, la www.volum.voluntariat.ro.
AUTOR
Pro Vobis
Misiunea PRO VOBIS este de a dezvolta voluntariatul prin activitati de instruire, consultanta, cercetare si facilitarea colaborarii tuturor factorilor interesati si de a promova voluntariatul in Romania ca resursa viabila si de neinlocuit in solutionarea problemelor cu care se confrunta societatea.
512 articole
S-ar putea să-ți placă și
Localitatea desfasurarii stagiului: Braga, Portugalia Perioada stagiului EVS: 2 luni, 1 septembrie 2018 – 31 octombrie 2018 Organizatia coordonatoare: Universitatea din Minho (UMinho)
In luna decembrie 2013 ajunge la final proiectul ID 63270 “Dezvoltarea inovatiei, creativitatii, responsabilitatii si sustenabilitatii antreprenoriatului strategic romanesc”, derulat de Asociatia […]
In cadrul proiectului SoVol am incercat sa obtinem o viziune cat mai cuprinzatoare despre masura in care sunt implicati voluntarii in serviciile […]
SNV 2013 s-a derulat cu succes in saptamana 13-19 mai. Iata cateva cifre preliminare despre editia de acest an: SNV a fost sarbatorit […]