Aflându-mă aici, în fața documentului alb, mă întrebam cum aș putea vreodată să exprim în cuvinte ce a însemnat EVS sau Serviciul European de Voluntariat pentru mine- o experiență UNICĂ pentru fiecare în parte. Așadar, cititorule, îmi voi da toată silința ca acum, la aproape câteva luni de la încheierea proiectului, să surprind cât mai bine ce s-a întâmplat pe parcursul acelui an pe care l-am petrecut în Polonia. Iar la final, voi fi fericită dacă am reușit să te fac măcar curios, dacă nu chiar interesat să-ți creezi propriile tale amintiri și întâmplări EVS.
De ce ai alege experința EVS? Ei bine, inițial eu am petrecut 8 luni într-un cadru internațional, în Maribor – Slovenia, unde am fost plecată cu o bursă Erasmus și am fost înconjurată de oameni din toată Europa. Atunci s-a născut în mine o poftă, aș putea chiar spune nebună, de a continua să trăiesc într-o astfel de lume, EVS fiind mediul „propice” pentru un astfel de cadru. Al doilea motiv ar fi faptul că mi-am dorit mereu să experimentez un program de voluntariat. Cred că atunci descoperi dacă ești satisfăcut/ă de ceea ce faci pentru că singura recompensă pe care o primești este interioară, nu ești gratificat monetar, banii primiți fiind doar pentru subzistență. Acest lucru a fost important pentru mine, deoarece având deja 24 de ani, aveam o idee despre ceea ce aș dori să fac, dar nu avusesem ocazia de a experimenta, iar acest program mi-a oferit o portiță de a „tatona terenul” cu un risc minim pentru mine. Această oportunitate despre care vorbesc este lucrul cu copiii, dar voi intra în detalii puțin mai încolo.
Am ajuns în Wrocław, care ulterior am aflat că se pronunță Wroțuav nu Wroclaw, pe la jumătatea lui martie. Vremea începuse să se încălzească deja, iar orașul avea o energie seducătoare. Gradul meu de entuziasm era la cote mari la acel moment. Am avut ocazia să cunosc oameni deosebiți din Spania, Franța, Bulgaria, Italia, Portugalia, România, Brazilia, Kazahstan și, bineînțeles, Polonia, veniți nu doar din părți diferite ale Europei, dar având și experiențe și obiceiuri diferite. Totuși, în ciuda tuturor diferențelor noastre, am reușit să comunicăm și să creăm lucruri frumoase împreună.
Proiectul a fost format din 3 părți importante la care s-au mai adăugat alte activități în funcție de programul pe care l-am avut.
Prima parte a proiectului s-a numit în traducere liberă „Să mergem cu idei”. Această parte a fost preferata mea pentru că a implicat deplasarea în școli pentru a ține ateliere cu elevi pe diverse tematici, adaptate în funcție de vârsta elevilor și profilul acestora. Privind retrospectiv, cel mai bine m-am simțit în sălile de curs, de sport, biblioteci, coridoare alături de copii și tineri. Nimic nu se compară cu sentimentul de la final când un elev vine la tine să-ți mulțumească pentru ce ai făcut pentru el. Chiar dacă un atelier dura doar 50 de minute (un timp relativ scurt), sentimentul că poate ai avut un impact asupra cuiva era și rămâne de neprețuit.
A doua parte a proiectului a constat în reabilitarea centrului Czasoprzestrzeń, cuvânt care în traducere liberă înseamnă „timp și spațiu”, iar o altă activitate din cadrul proiectului a fost să dăm viață unei grădini comunitare. Imaginează-ți 12 persoane care aveau cunoștințe de la puține în jos în ale grădinăritului încercând să creeze un spațiu prielnic atât pentru plante, cât și pentru oameni. S-a depus mult efort în acest proiect și cu toate că spațiile nu au ajuns să fie exact ceea ce ne imaginam, faptul că am reușit să transformăm niște spații abandonate, ne-a adus multe satisfacții. În special în zilele frumoase când puteam să mergem în Wonder Garden (numele a fost ales în cadrul evenimentului de deschidere a grădinii), să stăm pe un palet recondiționat și să admirăm decorul ne simțeam cel mai mândri de ce am realizat.
A treia parte – nu chiar ultima, dar promit să mă opresc aici – a fost dedicată vârstnicilor. Voluntarii au fost încurajați să ofere lecții de engleză, spaniolă, italiană și cursuri de gătit persoanelor în vârstă. Este adevărat, am avut nevoie de multă răbdare și calm pentru a lucra cu ei, în special pentru a-i învăța o limbă străină, dar eu sunt din Ardeal, locul unde răbdarea și calmul au fost „inventate”. Bunicul îmi zicea mereu, „Cine nu are bătrân, să-și cumpere” și am ajuns să-i dau dreptate acum. Am învățat de la ei probabil la fel de multe pe cât au învățat și ei de la mine. Viața a făcut să lucrez cu cei vârstnici exact în perioada în care bunicul meu a trecut în neființă, iar acest lucru m-a ajutat enorm să trec peste pierderea lui.
Pot spune că după acest an am câștigat foarte multe. În primul rând am câștigat nu doar niște prieteni, ci o familie. Atunci când ajungi să locuiești, muncești și să-ți petreci majoritatea timpului cu cineva, acesta devine inevitabil o parte importantă din viața ta. Am câștigat mai multă încredere în propriile forțe și am acumulat experiență în domenii pe care nu le cunoșteam până la momentul respectiv. Am învățat ce înseamnă cu adevărat toleranța și multe alte lucruri frumoase.
Mulțumesc cititorule! Sper că am reușit să-ți trezesc interesul pentru acest subiect dacă ai reușit să stai alături de mine până la final în această călătorie.
Oana Tiboi
