Recrutam 2 voluntari pentru un proiect EVS in Kemes, Ungaria

Pro Vobis a dezvoltat deja un parteneriat durabil cu organizatia Sustainable Ormánság Nonprofit Ltd din Kemes, un sat la 40 de km de Pecs, în Ungaria. 2 voluntari din România, Emanuel Bereș-Sălăgean și Emese Botha, au petrecut deja 2 ani în stagii EVS acolo, implicându-se în activități cu tinerii din comunitatea rurală, dezvoltând activități pentru aceștia, promovând modalități durabile de dezvoltare comunitară, “drumul verde”, fotografia analogică, tradițiile rurale locale, dar și cele din țara lor.

În perioada 1 noiembrie 2015 – 31 august 2016, alți 2 voluntari din România vor putea realiza un stagiu EVS în cadrul acestei organizații, alături de alți 4 voluntari internaționali din Spania și Portugalia, în cadrul proiectului “Aduceți Europa în Ormánság / Bring Europe to Ormánság”.

Kemes

Activități principale:

–          Proiectul Drumului Verde – GreenWay – un proiect ce vizează îmbunătățirea ecoturismului prin dezvoltarea și construcția comunității locale, cu implicarea direct a localnicilor. Organizația gazdă, împreună cu voluntarii, organizează prezentări și întâlniri cu membrii comunităților locale, pentru a descoperi resursele natural ale zonei. Proiectul include activități cu biciclete și canoe.

–          Întâlniri cu tinerii – voluntarii vizitează școlile și comunitățile locale și împărtășesc informații despre Europa, prin metode educaționale non-formale. Tinerii localnici au nevoie de mai multe informații despre oportunitățile UE, mulți dintre ei neavând șansa de a ieși din regiune, astfel încât organizația gazdă își propune să aducă Europa mai aproape de ei prin acest proiect.

–          Țesut traditional  – voluntarii pot învăța tehnicile vechi de țesut din regiune și pot dezvolta idei creative cu produsele țesute

–          Ateliere de reciclare  – voluntarii pot învăța, dezvolta și folosi diferite tehnici de reciclare pentru a crea bijuterii, genți, piese de mobilier, îmbrăcăminte, accesorii variate, folosind sticle, conserve, cauciucuri de la biziclete, bannere, cutii de lapte sau alte materiale.

–          Grădinărit – vechea moară în care își desfășoară activitatea organizația deține un pământ vast, unde voluntarii pot cultiva legume, plante, verdețuri cu și pentru localnici

–          Fotografie digitală și analogică – organizația gazdă a început acum 2 ani proiectul foto, când un journalist motivat a vizitat zona cu aparatul său foto analog. De atunci integrăm tehnici de fotografie analogică în activitățile zilnice ale organizației, iar tinerii localnici se implică în proiect și pot crea un calendar cu cele mai bune fotografii realizate.

Profilul voluntarilor căutați:

–          tineri între 17 și 30 de ani

–          deschidere

–          cunoștințe de limba engleză

–          abilități sau disponibilitate pentru munca în echipă

–          responsabilitate

–          spirit de cooperare

–          experiența în munca de tineret este un avantaj

–          disponibilitate și capacitatea de a locui 10 luni într-un sat

Cei interesați sunt invitați să trimită un CV în format Europass în limba engleză și o scrisoare de motivație în limba engleză, aplicată pe proiect, la adresa voluntar@provobis.ro, până în 23 octombrie 2015. La aceeași adresă pot fi solicitate informații suplimentare despre proiect și modul de funcționare al unui stagiu EVS. Proiectul e finanțat de Comisia Europeană prin pogramul educational Erasmus+.

Locație: Proiectul se desfășoară în zona Ormánság, o zonă dezavantajată din punct de vedere social și geografic, care cuprinde mai multe sate în jurul satului Kemes, unde sunt cazați voluntarii, un sat cu 500 de locuitori.

Cazarea voluntarilor se realizează în case de vacanță mobile, create în containere de transport reciclate și amenajate cu toate necesitățile pentru traiul zilnic al voluntarilor, utilizând partial energie regenerabilă. Casele include bucătărie, mașină de spălat baie cu toalete, o sufragerie, dormitoare, cuptor cu microunde, frigider si congelator, system de încălzire, conexiune WiFi, voluntarii locuind în camere utilizate la comun. Alimentele sunt procurate în bună parte direct de la producătorii locali.