Companiile IT clujene isi implica angajatii ca voluntari – Give & Gain Day Romania 2015

Comunicat de presa – 11.05.2015

Vineri, 8 mai 2015, echipe de angajati din 2 companii clujene de software au ales sa petreaca o zi in comunitate si, astfel, s-au implicat ca voluntari in 3 proiecte caritabile in beneficiul persoanelor defavorizate. Activitatile, derulate la 3 ONGuri clujene, au fost organizate de Pro Vobis – Centrul National de Resurse pentru Voluntariat, cu ocazia Give & Gain Day 2015, eveniment international de voluntariat corporatist, aflat la cea de-a treia editie.

Pentru ca dorinta de implicare a fost mare si oportunitatile multe, am inceput evenimentul inca de joi dupa-masa, cand am implicat un grup de 5 voluntari de la 3Pillar Global Romania in proiectul Asociatiei „O masa calda” pentru beneficiarii Centrului Social de Urgenta Cluj-Napoca. Dupa ce au stabilit reteta, voluntarii au participat la cumpararea ingredientelor, iar apoi au gatit gulas delicios sub bagheta Roxanei Ferezan, responsabilul proiectului O Masa Calda in locatia respectiva. La final, voluntarii au avut oportunitatea sa interactioneze cu beneficiarii Centrului, au facut poze si si-au promis ca vor repeta experienta, mai ales ca majoritatea se aflau la prima experienta de voluntariat.

Ziua de vineri a debutat cu o activitate de voluntariat in aer liber in beneficiul varstnicilor care frecventeaza centrul de zi al Fundatiei pentru Ingrijirea Varstnicului, din cartierul clujean Manastur. O echipa de 5 voluntari, angajati ai companiei SDL Romania, biroul Cluj, veseli si plini de disponibilitate, au reconditionat peretii salii de gimnastica a varstnicilor, holul fundatiei si bolta foisorului din gradina, au plantat arbusti decorativi, au vopsit un calorifer vechi, infrumusetand astfel spatiul in care beneficiarii fundatiei isi petrec o buna parte a timpului liber. In tot acest rastimp, au avut ocazia sa interactioneze cu beneficiarii fundatiei, entuziasmati si curiosi de vizitatorii voluntari.

In dupa-amiaza zilei de vineri, o a doua echipa de 5 voluntari, angajati ai companiei 3Pillar Global Romania, au sfidat gravitatia implicandu-se in beneficiul a 15 copii din familii defavorizate, care frecventeaza Centrul de zi EveryChild al Fundatiei Romane pentru Copil, Comunitate si Familie. “Sfidarea gravitatiei” a fost jocul educativ propus de psihologul Centrului de zi EveryChild: Voluntarii au coordonat echipe de 3 copii, alaturi de care au construit cele mai nastrusnice dispozitive care trebuiau sa protejeze ouale crude aruncate de la 2 si respective 6 m. Au fost aplicate, apoi, cele mai inedite decoratii care se pot aplica pe un ou inainte ca acesta sa piarda lupta cu gravitatia. Ne-am distrat impreuna cu copiii, ne-am bucurat de o zi frumoasa si am plecat zambind. Centrul EveryChild functioneaza in cadrul proiectului „Educatia de calitate este pentru toti!”, finantat prin Granturile SEE 2009-2014, in cadrul Fondului ONG in Romania.

Give& Gain Day este un eveniment initiat de Business in The Community – o organizatie caritabila din Marea Britanie aflata sub patronajul Printului Charles de Wales, care incurajeaza mii de angajati din peste 20 de tari din lume si companiile care stau in spatele acestora sa isi dedice o zi de lucru pentru o actiune de voluntariat in comunitate, impreuna cu diversi parteneri sociali. In Romania evenimentul se afla la cea de-a treia editie si este implementat de Pro Vobis – Centrul National de Resurse pentru Voluntariat, in calitate de partener Give & Gain Day in Romania si membru CSR360 Network. Detalii pe www.provobis.ro si www.giveandgainday.org.uk.

Contact: Olivia Frosin, Marketing Manager, Pro Vobis, olivia[a rond] provobis.ro, 0755 045 103.

[jcarousel source=”post” link=”image” size=”150×150″ limit=”50″ items=”4″ speed=”400″ margin=”10″]